Festival de poezie în grai bănăţean la Centrul eparhial din Caransebeș

Festival de poezie în grai bănăţean la Centrul eparhial din Caransebeș

Album foto
La Centrul eparhial din Caransebeș a avut loc sâmbătă, 25 aprilie, cea de-a șasea ediție a Festivalului de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”
Autor: Serviciul Prezidial
La Centrul eparhial din Caransebeș a avut loc sâmbătă, 25 aprilie, cea de-a șasea ediție a Festivalului de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”. Evenimentul s-a desfășurat în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

După cuvântul de binecuvântare adresat de Preasfințitul Părinte Lucian în deschidere, manifestarea a continuat cu poezii religioase şi laice în grai bănăţean rostite de către membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, precum şi de către elevi şi preşcolari îmbrăcaţi în straie populare din judeţele Caraş-Severin şi Timiş.

„Credem că și prin acest festival de promovare a folclorului și a graiului bănățean, biserica noastră face o misiune articulată. De aceea nu numai în acest an al misiunii parohiei și mănăstirii, ci în fiecare an credem că prin promovarea valorilor tradiționale, a graiului și portului autentic din această zonă, biserica noastră face o misiune în plus și îi apropie pe credincioși unii de ceilalți, consolidând prin aceste întâlniri graiul, portul și toate tradițiile și obiceiurile, care au stat în tinda Bisericii și au fost promovate și conservate de Biserica dreptmăritoare”, a arătat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Manifestarea culturală s-a bucurat de prezenţa a numeroşi copii şi tineri, însoţiţi de părinţii lor, de preoţi, de profesori de literatură, de membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, de elevi şi studenţi teologi caransebeşeni, dar și de prezenţa a unui număr mare de iubitor de folclor. Festivalul este organizat de Episcopia Caransebeşului în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean şi cu Parohia Ohaba Mâtnic din Protopopiatul Caransebeş.


Data: 25 aprilie 2015 • Vizualizări: 801