Festivalul, „Gugulan cu car cu mere”, ediția a III-a, la Caransebeș

Festivalul, „Gugulan cu car cu mere”, ediția a III-a, la Caransebeș
Sâmbătă, 2 noiembrie, a avut loc la Caransebeș festivalul „Gugulan cu car cu mere”, ediția a III-a
Autor: Serviciul Prezidial
Spectacolele concurs s-au desfăşurat în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din municipiu de pe Timiș și Sebeș şi în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului. Organizatorii acestui festival au fost Grădiniţa PP nr. 4 în colaborare cu Episcopia Caransebeșului, Primăria Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru”, Inspectoratul Şcolar și Casa Corpului Didactic Caraş Severin.

În deschiderea festivalului părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a subliniat: „Ne bucurăm pentru că tinerii eparhiei noastre, dar și alți tineri din țară, promovează valorile tradiționale românești. Acesta este și motivul pentru care Episcopia Caransebeșului se implică în acțiuni de promovare a folclorului și de evidențiere a moștenirilor spirituale din Banat. Pe lângă aceste gânduri, aduc din partea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, cuvânt de felicitare și binecuvântare pentru organizatori, pentru participanți și pentru toți cei care s-au implicat responsabil în derularea prezentului festival”.

Ion Căliman, vicepreședintele asociației scriitorilor în grai bănățean, membru în juriul festivalului își exprimă bucuria față de tinerii care doresc să păstreze graiul bănățean: „Rămân cu o impresie bună despre aceată ediție a III-a a fetivalului internațional de recitare în grai bănățean și de folclor și mă bucură faptul că tinerii, copiii, de la preșcolari până la liceeni se străduiesc să grăiască în limba moșilor și strămoșilor lor, în acest idiom deosebit pentru bănățeni, fală de altfel a Banatului și bineînțeles emblemă a Banatului. Este bine că în școlile Banatului se păstrează această cinstire a graiului paurilor bănățeni și că atât la Caransebeș cât și în alte localități se păstrează această tradiție.”

De această dată festivalul s-a bucurat de participare internațională. La festival au participat preşcolari şi elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal din unităţile şcolare din Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Crişana și Banatul Sârbesc. Tinerii artişti au avut în desfășurare patru secţiuni de concurs: recitare de poezie în grai, solişti vocali, solişti instrumentişti şi dansuri populare. La finalul festivalului au primit din partea organizatorilor diplome și mici cadouri în semn de recunoștință pentru devotamentul de care au dat dovadă.

Data: 5 noiembrie 2013 • Vizualizări: 1328