„Fiecare viață este un dar!”

„Fiecare viață este un dar!”
Sâmbătă, 21 martie, va avea loc la Reșița „Marșul pentru viață” – un eveniment de conștientizare a importanței vieții umane, fiecare viață fiind unică și la fel de valoroasă, indiferent de contextul social sau economic
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 21 martie, va avea loc la Reșița „Marșul pentru viață” – un eveniment de conștientizare a importanței vieții umane, fiecare viață fiind unică și la fel de valoroasă, indiferent de contextul social sau economic. În acest fel Reșița se alătură altor câteva zeci de orașe din toată țara în care se organizează de ani buni acest gen de evenimente.

Tema de anul acesta – comună pentru toate orașele în care se organizează astfel de acțiuni este „Fiecare viață este un dar”, în același timp punându-se accent pe sensibilizarea societății cu privire la copiii diagnosticați cu Sindromul Down, la 21 martie este și Ziua Mondială a persoanelor cu Sindrom Down.

La Reșița, marșul este organizat de Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu” și parohia romano-catolică „Maria Zăpezii”.

Acțiunea va începe la Protopopiatul Ortodox din Reșița, la ora 12.00 cu un scurt moment de rugăciune, după care se va pleca în marș spre centrul civic, unde vor fi susținute scurte alocuțiuni din partea organizatorilor, dar și din partea unor invitați. După acest moment se va pleca spre Universitatea „Eftimie Murgu” pe Bd. Revoluția din Decembrie, unde acțiunea se va încheia cu un mesaj din partea organizatorilor.

Sunt așteptați să participe toți cei pentru care viața, familia și moralitatea reprezintă valori de necontestat indiferent de contextul istoric sau social.

Data: 18 martie 2015 • Vizualizări: 762