Filantropie în prag de sărbătoare

Filantropie în prag de sărbătoare

Album foto
În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Caransebeșului a organizat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, vizite la toate centrele și așezămintele sociale, precum și la spitalele din eparhie
Autor: Serviciul Social-Misionar
În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Caransebeșului a organizat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, vizite la toate centrele și așezămintele sociale, precum și la spitalele din eparhie. Astfel astăzi, 19 decembrie, părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar, alături de Corul Episcopiei Caransebeșului, au vizitat Școala Specială „Buna Vestire” din Caransebeș, unde au dus vestea cea bună a Naşterii Domnului şi au împărţit calendare şi cadouri elevilor. Elevii școlii speciale au prezentat la rândul lor în fața oaspeților, un concert de colinde.

De asemenea au fost vizitate și Centrul de urgenţă pentru persoane fără adăpost şi Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, unde beneficiarii au primit cadouri şi calendare. Și Centrul de igienă pentru mamă și copil din cadrul Complexului social „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș a primit vizita colindătorilor.

În continuare acțiunea filantropică a continuat și la Căminul pentru persoane vârstnice – Sacu și Centrul „Casa noastră” din Zăgujeni, unde copiii au pregătit un program artistic de colinde și poezii. Tot în această zi a fost vizitată şi Secţia de pediatrie a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, unde micuţii au primit daruri, iar părinţii, însoţitorii, medicii şi personalul deservent au primit iconiţe şi calendare.

„Ca în fiecare an Episcopia Caransebeșului nu uită de cei aflați în suferință, internați în azile și centre, sau aflați pe patul de suferință în spitale. De aceea împreună cu preoții Corului Episcopiei am colindat la toate centrele sociale, la centrele de pediatrie ale spitalelor din județul nostru, precum și la azilele de bătrâni, aducând vestea cea bună a nașterii lui Hristos și împărțind tuturor cadouri”, a subliniat părintele consilier Gabriel Gozman.

Acțiunile social-filantropice dezvoltate de Sectorul social-misionar al Episcopiei Caransebeșului, în preajma Crăciunului, doresc să aducă în inimile celor care se află în suferință, în nevoi și sunt singuri, bucuria nașterii Mântuitorului, care a venit în lume pentru noi și pentru mântuirea noastră.


Data: 19 decembrie 2014 • Vizualizări: 553