Finalul campaniei „Ajută ca să ajut” în Protopopiatul Reșița

Finalul campaniei „Ajută ca să ajut” în Protopopiatul Reșița

Album foto
Campania „Ajută ca să ajut", iniţiată de Radio Reşiţa în parteneriat cu Eparhia Caransebeşului, a ajuns la final
Autor: Mihai Ciucur
Campania „Ajută ca să ajut” a continuat în municipiul Reșița în zilele premergătoare Nașterii Domnului. Astfel, sâmbătă 22 decembrie 2012, au beneficiat de bunurile strânse în cadrul campaniei 12 familii sărace din cartierul Muncitoresc, acțiune desfășurată sub coordonarea părintelui Borislav Tasici de la parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reșița Montană.

În după-amiaza zilei de duminică 23 decembrie, 18 familii nevoiașe din zona centrală a Reșiței au beneficiat de ajutoare constând în alimente, precum și dulciuri împărțite de preotul paroh Sevastian Pană de la biserica „Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș”.

În ajunul Crăciunului distribuirea produselor donate de credincioși în cadrul campaniei a continuat în parohia „Sf. Vasile cel Mare” din zona Moroasa-Luncă unde preotul paroh Daniel Țăpârdea a împărțit ajutoare constând în alimente la 4 familii cu posibilități materiale reduse.

În cartierul reșițean Câlnic, campania „Ajută ca să ajut” a adus mângâiere în prag de Sărbători unui număr de cinci familii nevoiașe. Astfel, o echipă formată din delegatului episcopiei, reprezentantul Radio Reșița și preotul paroh Valentin Popovici au împărțit ajutoare constând în alimente de primă necesitate, dulciuri și fructe unor familii de bătrâni singuri și bolnavi și unei familii cu 4 copii. Bucuria adusă în casele acestora de credincioși cu suflet mare care au contribuit la această campanie a fost cel mai frumos dar de Sărbători pentru acești oameni greu încercați.

Și în parohia „Pogorârea Sf. Duh” din cartierul reșițean Govândari, în prezența inspectorului pe probleme sociale al episcopiei, preotul paroh Emil Crăciun a distribuit ajutoare unor familii cu probleme deosebite din parohie. A atras atenția un caz special, acela al unui copil recent operat pe cord în Germania care este crescut doar de mama văduvă și care are nevoie lunar de un tratament care costă aproximativ 1000 euro. Prin intermediul campaniei, familia a fost ajutată atât cu alimente, cât și cu o sumă de bani atât de necesari în acest moment greu pentru ei.

În municipiul Reșița distribuirea ajutoarelor va continua sâmbătă 22 decembrie în zona Muncitoresc, în 23 decembrie în zona centrală și în 24 decembrie în cartierele Moroasa și Lunca Pomostului.

Campania „Ajută ca să ajut” în Protopopiatul Moldova Nouă

Și credincioșii din zona Sasca Montană, participanți la campania ”Ajută ca să ajut”, au adus un zâmbet pe fața celor aflați în nevoie care au primit, cu această ocazie, ajutoare constând în alimente și haine atât de necesare, mai ales acum, în prag de Sărbători. Astfel, pr. paroh Ionuț Guiman a distribuit ajutoare unui număr de 4 familii din localitatea Sasca Montană, iar în întreg centrul de colectare Sasca Montană (toate localitățile din jur) până în prezent au beneficiat de sprijin 20 de familii aflate în dificultate. Campania va continua în zilele următoare în zona Berliște – Milcoveni.

Campania ”Ajută ca să ajut” inițiată de Radio România Reșița și desfășurată în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului a adus pentru câteva sute de familii nevoiașe de pe tot cuprinsul eparhiei un strop de bucurie și speranță în preajma praznicului Nașterii Domnului, dovedind încă o dată ca românii pot fi uniți la bine și la greu și că Biserica este locul unde și cei săraci și cei bogați vorbesc aceeași limbă, aceea a dragostei față de aproapele”, a arătat Mihai Ciucur, inspectorul social al Episcopiei Caransebeşului

Data: 24 decembrie 2012 • Vizualizări: 1372