Gânduri către Dumnezeu ediția a IX-a

Gânduri către Dumnezeu ediția a IX-a
În prag de Sfinte Sărbători Pascale, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa, în parteneriat cu instituțiile școlare de pe raza orașului, precum și cu Centrele de tineret din Bocșa, au organizat concursul de creații literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu”
Autor: Gabriela Șerban
După cum ne-am obișnuit deja, în prag de Sfinte Sărbători Pascale, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa, în parteneriat cu instituțiile școlare de pe raza orașului, precum și cu Centrele de tineret din Bocșa, organizează concursul de creații literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu”. În acest an avem bucuria să avem alături, ca partener organizator, și Casa Corpului Didactic Caraș-Severin. Concursul se adresează tuturor copiilor din Bocșa sau elevi ai școlilor bocșene, indiferent de confesiune, și se desfășoară pe două secțiuni: literară și artistică (desen/pictură).

În martie 2016 a avut loc ce-a de-a IX-a ediție, jurizarea s-a desfășurat în 4 aprilie, iar premierea în 20 aprilie, în cadrul Săptămânii Naționale a Bibliotecilor, precum și în cadrul Săptămânii Școala altfel. Și în acest an am avut un număr impresionant de participanți: la secțiunea literară s-au înscris 60 de copii și tineri, iar la secțiunea artistică (desen/pictură) s-au înscris 106.

Jurizarea și premierea s-au făcut pe secțiuni și pe cicluri de învățământ, așadar au existat premiul I, II, III și mențiuni la fiecare secțiune și ciclu de învățământ: preșcolari, cl. I-IV, cl. V-VIII, cl. IX-XII, iar concurenții care nu au obținut unul dintre aceste premii, au fost totuși premiați cu un premiu de participare. De asemenea, la secțiunea creații literare au existat două premii speciale.

Juriul a fost format din: prof. Stela Boulescu – președinte, prof. Emanuel Lațcu, prof. Adrian Sperneac, pr. prof. dr. Ionel Petrică, prof. Daniela Potocean, pr. Doru Melinescu, pr. Silviu Ferciug, pr. Gheorghe Ștefan, artist plastic Nicolae Potocean și artist plastic Viorel Coțoiu.

Și de această dată am beneficiat de sprijinul unor parteneri de excepție, împreună reușind să oferim premiile tuturor participanților. Așadar, mulțumim: Biblioteca Județeană”Paul Iorgovici” Reșița și ANBPR filiala Caraș-Severin – președinte manager Clara Maria Constantin, Direcția pentru Cultură Caraș-Severin – director Liubița Raichici, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin – director Nicoleta Marcu (însoțită de prof. Manuela Terciu), Humanitas Bocșa – director Mircea Grecu, prietena și colaboratoarea noastră, consilier local, Corina Marta-Bogdan, Crucea Roșie Filiala Caraș-Severin – director Alin Cica, Căminul pentru Persoane Vârstnice Bocșa – director Anca Pascu, Transprotector – director Ionel Pau. Cele mai reușite lucrări vor fi publicate în volumul IX al cărții ”Gânduri către Dumnezeu”, volum care va vedea lumina tiparului în toamna acestui an.

Data: 21 aprilie 2016 • Vizualizări: 470