Har și mângâiere pentru credincioșii din Parohia Șușca

Har și mângâiere pentru credincioșii din Parohia Șușca
Joi, 5 octombrie, credincioșii parohiei Șușca din Protopopiatul Moldova Nouă, au simțit mângâierea Maicii Domnului adusă de copia unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramythia de pe Sfântul Munte Athos
Autor: Pr. Ion Nedelcu
Joi, 5 octombrie, credincioșii parohiei Șușca din Protopopiatul Moldova Nouă, au simțit mângâierea Maicii Domnului adusă de copia unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramythia de pe Sfântul Munte Athos.

Astfel la orele dimineții toții preoții din cercul pastoral misionar Moldova Nouă, însoțiți de părintele protopop Bogoliub Martinovici au mers în procesiune cu icoana Maicii Domnului Paramythia (mângâietoarea) la troițele de la hotarele satului Șușca.

După procesiune, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către părintele Ion Nedelcu secretar al oficiului protopopesc, alături de un sobor de preoți, la care au participat autoritățile locale precum și o mulțime de credincioși de pe toată valea Dunării. La momentul potrivit foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos.

În cuvântul de învățătură părintele Cornel Hrițcu de la Parohia Nicolinț a subliniat importanța cinstirii icoanelor și a prezentat un scurt istoric al icoanei Maicii Domnului Paramythia precum și cele mai cunoscute minuni făcute de aceasta.

Părintele paroh Matei Ioan Virgiliu, a mulțumit tuturor pentru frumoasa și înălțătoarea zi de rugăciune, precizând faptul că această copie a icoanei Maicii Domnului Paramythia, a ajuns la Șușca în chip neașteptat de minunat.

Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea este o frescă din secolul al XIV-lea, care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped. După săvârşirea minunii din 21 ianuarie 1320, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, icoana a fost strămutată în stânga katholikonului, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Data: 6 octombrie 2017 • Vizualizări: 1642