Hramul Catedralei episcopale din Deva

Hramul Catedralei episcopale din Deva
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul Catedralei episcopale din Deva
Autor: www.ziarullumina.ro
Catedrala episcopală din Deva a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care a dorit să îl cinstească pe Sfântul Ierarh Nicolae. Începute încă din ajunul sărbătorii, manifestările dedicate hramului Catedralei episcopale din Deva au continuat în dimineaţa praznicului cu slujba Utreniei şi cu Liturghia arhierească.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un impresionant sobor format din Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, alături de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat credincioşi, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor locale şi centrale, care au ascultat la final cuvântul de învăţătură rostit de IPS Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Slujba Sfintei Liturghii a continuat cu un concert de colinde susţinut de corala Catedralei episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae”.

„Am săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu majoritatea ierarhilor Mitropoliei Ardealului şi cu alţi ierarhi din împrejurimi. Piatra de temelie pentru Catedrala episcopală din Deva a fost pusă chiar de Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei. Când am aflat acest lucru am rămas impresionat, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu s-au împlinit toate. Dacă Sfântul Ierarh Andrei nu a avut catedrală la Sibiu, iată că acum moaştele sale mijlocesc pogorârea harului Duhului Sfânt asupra credincioşilor prin prezenţa lor în catedrala din Sibiu. Dacă la Deva a aşezat piatra de temelie şi n-a putut începe zidirea, iată că acum acest lăcaş de cult este catedrala unei episcopii nou-înfiinţate, care s-a dezvoltat deosebit de mult şi care face parte din buchetul eparhiilor Patriarhiei Române şi al Mitropoliei Ardealului”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

Manifestările prilejuite de hramul catedralei au continuat pe parcursul întregii zile, cu concerte de colinde, susţinute de mai multe coruri şi grupuri vocale.„ Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate asupra Episcopiei Devei şi Hunedoarei, prin tot sprijinul primit de la credincioşii noştri, dar şi de la autorităţile locale, judeţene şi centrale”, a spus PS Episcop Gurie.

Data: 7 decembrie 2012 • Vizualizări: 837