Hramul Mănăstirii Călugăra

Hramul Mănăstirii Călugăra

Album foto
Zi de mare sărbătoare a fost duminică, 1 octombrie, la Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin, deoarece cu prilejul hramului „Acoperământul Maicii Domnului” a fost resfințită biserica așezământului monahal
Autor: Serviciul Prezidial
Zi de mare sărbătoare a fost duminică, 1 octombrie, la Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin, deoarece cu prilejul hramului „Acoperământul Maicii Domnului” a fost resfințită biserica așezământului monahal, după ce s-au efectuat ample lucrări de amenajare și înfrumusețare. Un număr impresionant de credincioși au fost prezenți la acest moment important pentru Mănăstirea Călugăra. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, după care ierarhul înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea mănăstirii. Bucuria din ziua hramului a fost amplificată anul acesta de prezența Brâului Maicii Domnului adusă de o delegație din Grecia de la Mănăstirea Kato Xenia. De asemenea, și o părticică din moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, aduse de o delegație condusă de părintele stareț Arsenie s-au aflat de ziua hramului la Mănăstirea Călugăra. Răspunsurile Liturgice a u fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului și corul mănăstirii Nera.

Pe tot parcursul sfintei slujbe credincioșii au avut posibilitatea să se închine la Brâul Maicii Domnului, la moaștele Sfântului Apostol Luca și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra. „Ne-am bucurat la Sfânta Liturghie să vedem foarte mulți credincioși atenți, stând cu luare aminte și la momentul potrivit împărtășindu-se cu Sfintele Taine. Mulțumim bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru această bucurie deosebită pe care am trăit-o cu toții astăzi și sperăm ca pelerinajul cu Brâul Maicii Domnului în Episcopia noastră să fie o reușită din toate punctele de vedere, iar preoții și credincioșii noștri să se folosească de aceste odoare sfinte și să ne rugăm mai mult în aceste vremuri atât de complicate, vremuri care ne îndeamnă la apostazie. Noi care suntem martori și mărturisitori ai Învierii lui Hristos și suntem apărătorii Ortodoxiei, trebuie să ținem aproape unii de alții și să ne rugăm mai mult, astfel încât Maica Domnului să ne acopere în toată vremea și în tot ceasul cu cinstitul ei acoperământ. Chiar dacă ne este greu, împreună cu Maica Domanului vom răzbi pe drumul acestei vieți și la finalul acestei călători vom putea spune împreună cu Apostolul Pavel călătoria acestei vieți am săvârșit și credința cea dreaptă și sfântă am păzit”, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Preasfinția Sa a oferit la final părintelui stareț Casian, al Mănăstirii Călugăra, părintelui stareț Arsenie de la Mănăstirea Kosijerevo și tuturor celor ce s-au implicat în procesul de renovare și înfrumusețare a bisericii Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”. La final Părintele Episcop Lucian a oficiat o slujbă de pomenire pentru toți slujitorii, ctitorii și binefăcătorii așezământului monahal trecuți la Domnul. De asemenea a sfințit noile cruci din cimitirul mănăstirii și o casă monahală.

Programul duhovnicesc misionar va continua în Episcopia Caransebeșului prin purtarea Brâului Maicii Domnului pentru închinarea credincioșilor la Biserica „Schimbarea la Față” din cartierul reșițean Govândari și la Mănăstirea Brebu, precum și la Catedrala Episcopală din Caransebeș.



Data: 2 octombrie 2017 • Vizualizări: 6878