Hramul schitului Bucova

Hramul schitului Bucova

Album foto
La sărbătoarea Sfântului Dionisie Exiguul, schitul Bucova şi-a sărbătorit ocrotitorul
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea Sf. Dionisie Exiguul, schitul Bucova şi-a sărbătorit ocrotitorul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al aşezământului monahal. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi. La final a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii aşezământului trecuţi la Domnul.

„Este ziua de 1 septembrie o zi de bilanţ, o zi în care e bine să ne socotim faptele pe care le-am săvârşit în anul bisericesc care s-a încheiat. Aşa cum la 1 ianuarie, este o zi de bilanţ pentru anul civil care s-a încheiat, tot aşa 1 septembrie poate deveni o zi de bilanţ pentru anul bisericesc care încheiat şi fiecare se cuvine să se cerceteze pe sine însuşi, fiecare e bine să socotească zilele vieţii lui aşa cum spune psalmistul «Învaţă-ne să socotim bine zilele vieţii noastre ca să ne îndreptăm inima spre înţelepciune», să ne învăţăm la 1 septembrie şi la 1 ianuarie, măcar de două ori pe an, la începutul anului bisericesc şi la începutul anului civil să ne socotim bine zilele vieţii noastre ca să ne îndreptăm inima spre înţelepciune. Să nu mai săvârşim fapte rele şi să ne propunem ca în anul cel nou să săvârşim numai fapte bune, să punem început bun vieţii noastre şi să ne rugăm cu timp şi fără timp atotputernicului Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi pentru mântuirea celor din familiile noastre, pentru mântuirea tuturor celor care sunt botezaţi în numele Preasfintei Treimi”, a subliniat Ierarhul în cuvântul de învăţătură.

Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul” din Bucova a fost înfiinţat la data de 1 octombrie 2009, fiind primul aşezământ monahal din Patriarhia Română închinat Sfântul Dionisie Exiguul. Acesta a fost ctitorit de către familia Ghiorghioni în memoria şi veşnica pomenire a fiului său Dionisie Claudiu Ghiorghioni trecut prematur în lumea drepţilor.


Data: 2 septembrie 2013 • Vizualizări: 955