Hramul schitului „Înălţarea Domnului” din Reşiţa

Hramul schitului „Înălţarea Domnului” din Reşiţa

Album foto
Joi, 2 iunie, la Praznicul Înălţării Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul schitului „Înălţarea Domnului” din Reşiţa.
Autor: Serviciul Exarhat
Joi, 2 iunie, la Praznicul Înălţării Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul schitului „Înălţarea Domnului” din Reşiţa. Cu acest prilej a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul de vară, fiind înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi şi credinciose din Reşiţa şi din împrejurimi, precum şi un grup de elevi seminarişti însoţiţi de părinţi profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş.

La momentul potrivit foarte mulţi din cei prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, iar Chiriarhul în cuvântul său de învăţătură a precizat: „Deasupra Cetăţii Reşiţei, ne-am adunat noi astăzi la vreme potrivită, pe un timp prielnic, ca pe această înălţime să aducem o jertfă bineprimită înaintea Atotputernicului Dumnezeu; jertfa inimilor noastre: dragostea, credinţa, smerenia şi nădejdia noastră. Inimile noastre le-am pus înaintea Domnului astăzi şi împreună cu Apostolii, care s-au înălţat pe Muntele Măslinilor şi au privit la Iisus care se ridica la cer, aşa şi noi, nu pe Muntele Măslinilor, lîngă cetatea Ierusalimului, ci pe acest deal binecuvântat, venind nu de la Ierusalim, ci de la Reşiţa, ne-am adunat ca având vedere duhovnicească, ochi spirituali, să-L vedem şi noi duhovniceşte pe Iisus Hristos, care la patruzeci de zile după Învierea Sa din morţi se înalţă la ceruri şezând de-a dreapta Tatălui. Şi noi astăzi, lăsând cetăţile în care locuim, ne-am adunat la ceas de rugăciune în mijlocul nostru fiind Iisus Hristos, căci El a zis: unde sunt adunaţi doi sau trei în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor. Iisus Hristos fiind în mijlocul nostru, noi adunaţi în jurul Lui, ne-am înălţat, şi la propriu pe acest deal, dar mai ales duhovniceşte, ca să privim cu ochii duhovniceşti, cu ochii spirituali, la Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, la Iisus Hristos, cel mort şi înviat, care după ce ne-a răscumpărat din robia păcatului, la patruzeci de zile după minunea cea mai mare a tuturor timpurilor, Învierea lui Iisus din morţi, Fiul lui Dumnezeu s-a Înălţat la ceruri”.

Constructia Schitului „Înălţarea Domnului” a început în toamna anului 2004 pe terenul donat de o familie de credincioşi din Reşita, de catre Părintele stareţ Ieromonah Daniil, ajutat de părintele misionar Simion, din Reşiţa împreună cu un grup de credincioşi. Sfinţirea locului viitoarei biserici a Complexului monahal a avut loc la data de 15 septembrie 2004, Sfânta Liturghie fiind oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, la vrea aceea fiind Episcopul Caransebesului.

Schitul este aşezat pe Dealul Arşilor şi reprezintă o vatră de aducerea aminte de jertfa eroilor şi a martirilor neamului din acest ţinut, arşi pentru credinţa strămosească, pentru adevar şi dreptate.


Data: 3 iunie 2011 • Vizualizări: 1440