Hramul Schitului Nicolinţ

Hramul Schitului Nicolinţ
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Schitul Nicolinț și-a sărbătorit hramul
Autor: Pr. Ion Nedelcu
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Schitul Nicolinț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită, din încredințarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către părintele Bogoliub Martinovici, protopop al Protopopiatului Moldova Nouă, alături de părintele protosinghel Ilie Pentoiu înconjurați de un numeros sobor de preoți.

.La Sfânta Liturghie au participat un număr însemnat de credincioși, dintre care foarte mulți la momentul potrivit s-au împărtășit cu Dumnezeieștile Taine. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Bogoliub Martinovici, care a subliniat importanța cinstirii Sfinților.Potrivit tradiției bănățene, la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra credincioșilor prin binecuvântarea colacului și a prinoaselor.

Acest aşezămănt monahal a fost amenajat într-un fost pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, în anul 2003, la iniţiativa părintelui protopop al Oraviţei, Ion Văran. În scurtă vreme, Schitul Nicolinţ a devenit pentru credincioşii din zonă un reper spiritual Terenul şi clădirile schitului au fost donate Episcopiei Caransebeşului de către Ministerul de Interne. În interiorul clădirii s-a amenajat un paraclis iar în exteriorul clădirii s-a organizat o gospodărie anexă pentru creşterea păsărilor şi o magazie.

O amplă reînviere a schitului se datorează părintelui Ilie Pentoiu, venit din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, care a dat prin osteneala sa un elan de promovare a vieţii monastice şi în zona protopopiatului Oraviţa. Cu sprijinul Centrului Eparhial, dar şi prin osârdia părintelui stareţ, la schit s-au făcut reparaţii capitale: amenajarea paraclisului, iconostas sculptat şi pictură interioară.

La data de 30 octombrie 2009 a fost târnosit paraclisul schitului, iar în 24 septembrie 2010 s-a sfinţit pictura prin grija Întâistătătorului Eparhiei, Preasfinţitul Lucian. Osteneala părintelui stareţ a fost evidenţiată şi răsplătită, fiindu-i acordat rangul de protosinghel. În prezent se continuă amenajarea camerelor (chiliilor) care pot deveni spaţii de cazare pentru vizitatori şi se au în vedere activităţi cu tineretul, tabere de vară şi acţiuni cu caracter social.

Data: 28 octombrie 2013 • Vizualizări: 806