Hramul schitului Poiana Mărului

Hramul schitului  Poiana Mărului
La praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, schitul Poiana Mărului îşi sărbătoreşte hramul
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, schitul Poiana Mărului îşi sărbătoreşte hramul. Cu acest prilej, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la parohia Măru va fi adusă în pelerinaj la schit. Programul liturgic al sfintelor slujbe ce se vor oficia cu prilejul hramului:

Miercuri, 23 iunie la ora 18, va avea loc întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni , urmată de o procesiune spre mănăstire, iar la 19 se va oficia slujba vecernia cu litie oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului. La ora 23, se va oficia utrenia, urmată de Sfânta liturghie de noapte.

Joi, 24 iunie, la ora 7, va avea loc slujba de sfinţire a apei după care se va săvârşi Sfântul Maslu. Începând cu orele 9.30, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului alături un ales sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească.

Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului această mănăstire a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989. Lucrările începute au fost sistate datorită opoziţiei regimului comunist.

Odată cu reînfiinţarea Episcopiei în anul 1994 cu binecuvântarea vrednicului de amintere Episcop Emilian Birdaş al Caransebeşului s-au reluat lucrările de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp din lipsa de fonduri.

Reluarea construirii aşezământului monahal a reînceput în anul 2000 când cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurenţiu al Caransebeşului s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstireşti, finalizate doi ani mai târziu.

Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hoărât la 1 februarie 2007 schimbarea destinaţiei mănăstirii transformând-o în schit de călugăriţe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea la data de 24 iunie 2008 prin lucrarea mâinilor Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului după osteneala de doi ani de zile a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă împreună cu obştea de călugăriţe care a adus binecuvântarea şi liniştea mănăstirii ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei.

Credincioşi din mai multe zone ale Banatului sunt aşteptaţi să poposească în rugăciune la schitul Poiana Mărului şi să se închine la icoana făcătoare de minuni care datează din secolul al XVI-lea.

Data: 21 iunie 2010 • Vizualizări: 1414