HRISTOS CEL ÎNVIAT, PÂINEA CEA VIE, CARE S-A POGORÂT DIN CER

HRISTOS CEL ÎNVIAT, PÂINEA CEA VIE, CARE S-A POGORÂT DIN CER
Pastorală la măritul praznic al Învierii Domnului, 2014.
Autor: † LUCIAN, EPISCOPUL CARANSEBEŞULUI

† LUCIAN,
din mila lui Dumnezeu
Episcop al Caransebeşului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini,
har, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeul nostru în Treime lăudat – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh


HRISTOS A ÎNVIAT!




«Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului
şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică,
şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi»
(Ioan VI, 53-54).




Iubiţi fii ai Învierii,



Măreţul Praznic al Învierii Domnului ne este şi în acest an, ca de fiecare dată, călăuză, dreptar şi împlinire a vieţii noastre în Hristos. Este călăuză pentru sufletul care s-a curăţit prin harul Sfintei Taine a Spovedaniei, este dreptar pentru cei ce s-au învrednicit de harul pocăinţei şi este împlinire şi înviere a sufletelor curăţite prin Sfânta Euharistie – împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Întreaga spiritualitate a Bisericii noastre ne asigură că în aceste exigenţe ale vieţii creştine se întrezăreşte şi se găseşte calea spre Învierea Domnului, cea care a adus înviere şi viaţă veşnică întregului neam omenesc. Iar semnul cel mai evident al învierii noastre în Hristos este primirea Sfintei Taine a Împărtăşaniei sau a Euharistiei.


Dreptmăritori creştini şi creştine,



Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinilor, arată cu multă claritate legătura dintre Înviere şi Euharistie, legătură ce se realizează în Biserică. Prin toată activitatea Sa pământească, prin jertfa pe cruce, învierea din morţi şi prin înălţarea la cer, Hristos a întemeiat corabia mântuitoare a Bisericii. Duhul Sfânt a împlinit-o la Cincizecime, iar continuitatea prezenţei dumnezeieşti în ea o asigură Euharistia. Altfel spus, Împărtăşania sau Trupul şi Sângele Domnului din Liturghia Bisericii actualizează mereu Învierea şi lucrarea lui Hristos în oameni. Tocmai de aceea Sfântul Ioan Evanghelistul, teologul Noului Testament, surprinde atât de bine sensul cuvintelor pe care Mântuitorul Hristos le-a adresat oamenilor în Capernaum, după săvârşirea minunii înmulţirii pâinilor: „Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi” (Ioan VI, 32-39).

Textul Sfântului Ioan Teologul ne descoperă adevăratul sens al jertfei şi învierii lui Hristos. Euharistia, Trupul şi Sângele Domnului, este cea care întregește şi desăvârșește comuniunea Bisericii în Hristos cel înviat. Astfel, „comuniunea nu este doar o dimensiune individuală verticală, ci o dimensiune comunitară [...] ea îşi întemeiază unitatea pe persoana lui Hristos, pe împărtășirea cu Trupul şi Sângele Său[1].

Comuniunea euharistică este forma cea mai înaltă de urmare a lui Hristos. În Biserică, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, ne unim cu Hristos cel Înviat, al cărui trup îndumnezeit se unește cu fiecare credincios. Şi pentru că Dumnezeu se face prezent în toţi cei care se împărtăşesc, Euharistia devine nu doar unire cu Hristos, ci şi unire şi unitate cu toţi cei care gustă din Potir[2]. În acest mod, Învierea lui Hristos se dovedeşte temelie a Euharistiei şi, implicit, temelie a Bisericii. Observăm că prin împărtășirea cu Trupul şi Sângele Domnului suntem ridicaţi la contemplarea Dumnezeului nostru Unul în Treime, la cunoaşterea Lui şi unirea cu El. După rânduiala liturgică, Euharistia se aduce întru Dumnezeu Fiul, către Dumnezeu Tatăl şi se împlineşte în Dumnezeu Sfântul Duh. De aceea, „Euharistia este izvorul veşnic viu şi de viaţă făcător al cunoașterii de către Biserică a Preasfintei Treimi [...] o re-cunoaştere permanentă, o întâlnire, o trăire, şi de aceea, o părtăşie a Vieţii veşnice[3]. În acest fel sublim, Hristos este „pâinea care s-a coborât din cer pentru viaţa lumii,” iar Învierea este evenimentul care a arătat în mod explicit că rostul oamenilor se desăvârşeşte în comuniunea euharistică.


Iubiţi credincioşi din Biserica Domnului Hristos,



Cel mai evident exemplu al acestei afirmaţii este întâlnirea Domnului cu ucenicii Luca şi Cleopa, în drumul lor spre Emaus (Luca XXIV, 13-35). Aceştia, deşi au mers pe cale cu Hristos cel ridicat din mormânt, deşi au fost uimiţi de cuvintele Lui minunate, nu L-au cunoscut până la „frângerea pâinii”, când au gustat din Trupul şi Sângele Domnului Hristos Cel Înviat. În acelaşi moment al frângerii pâinii s-au deschis ochii lor duhovniceşti, căci Hristos S-a făcut nevăzut ochilor trupeşti, pentru a Se face cunoscut în pâinea euharistică. Această relatare biblică relevă că Euharistia nu este numai anamneză sau aducere aminte şi pomenire a vieţii, morţii şi Învierii lui Hristos, ci depășește acest stadiu către cunoaşterea cea adevărată a lui Dumnezeu şi chiar este obligatorie pentru o trăire creştină. La Cina cea de Taină, Hristos a poruncit să se săvârșească Euharistia sau Taina Trupului şi Sângelui Său spre pomenirea Sa, dar şi spre stabilirea unei comuniuni cu El. De aceea roadele împărtăşirii din Potirul lui Hristos sunt sfinţenia, nestricăciunea şi viaţa veşnică[4].
Sfântul Ioan de Kronstadt arată că slujba Sfintei Liturghii, rânduială în cadrul căreia se săvârşeşte Euharistia, este cel mai măreț lucru de pe pământ. În ea „se închipuie şi se săvârşeşte cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc – unirea lui Dumnezeu cu oamenii prin întrupare, prin dumnezeiasca Sa învățătură, prin pătimire, moarte, îngropare şi înviere – Taina înnoirii şi îndumnezeirii omenităţii, Taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui[5].

Ducând şi mai departe această cugetare, Sfântul Grigore de Nyssa arată necesitatea Trupului şi Sângelui Domnului din Euharistie pentru omul cel căzut în păcat şi pentru ca acesta să poată restabili legătura cu Dumnezeu. El afirmă că „după ce am gustat odată din stricăciunea însăşi a firii, avem nevoie de Cel care pe toate le uneşte, pentru ca, odată luând în noi acest leac, să alunge influenţa primejdioasă a otrăvirii de mult timp înrădăcinată în trupul nostru. Ce leac poate fi acesta? Nu altul decât Trupul minunat care a biruit moartea şi care s-a făcut izvor al vieţii noastre[6].

Iată de ce Mântuitorul a vorbit oamenilor despre pâinea lui Dumnezeu cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii: „Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan VI, 50-51).
Viaţa câştigată prin Euharistie şi-a arătat adevărata ei plenitudine după ce Hristos a înviat ridicându-se din morţi şi a suit la cer firea omenească pe care şi-a asumat-o prin întrupare. Literatura patristică consemnează că motivul acestei ridicări a firii umane la Dumnezeu nu a fost acela de a se aduce pe Sine Tatălui, pentru că fiind Fiu al Tatălui nu a fost lipsit de El, ci pentru a-i duce pe oameni la vederea Tatălui şi a-i aşeza din nou în legătura comuniunii cereşti. În Hristos dobândim în acest mod posibilitatea de a veni în fața lui Dumnezeu, ca unii ce suntem sfințiți[7]. În duhul acestui adevăr, împărtășirea cu Sfintele Taine din Liturghia Bisericii devine gustarea din Pâinea vie care s-a coborât din cer şi care ne duce şi pe noi în ceruri prin gestul cuminecării.


Cinstiţi fraţi creştini,



Anul Domnului 2014 a fost rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)” şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. De aceea, în mod deosebit, trebuie accentuat faptul că Euharistia este de la început şi până la sfârşit o jertfă asupra pâinii şi a vinului, o jertfă care duce la înviere şi viaţă veşnică. Jertfa martirilor este şi ea aducătoare de înviere, pentru că sufletele celor morţi în apărarea dreptei credinţe au parte de înviere şi sunt aşezate în împărăţia cerurilor. Sfânta Liturghie este o perpetuă pomenire a activităţii lui Hristos, a jertfei Domnului pe Cruce, a morţii şi a pogorârii Sale la iad. Momentul împărtășirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos aduce în actualitate evenimentul Învierii, pentru că unirea cu Dumnezeu prin Pâinea şi Vinul euharistic este arvuna învierii spre viaţa veşnică. Această viaţă nu îşi dobândeşte esenţa din seminţe şi din rodul pomilor (cf. Facere I, 29), ci din Dumnezeu şi din comuniunea cu El. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos – întrupându-Se în lume – „S-a numit pe Sine «Pâinea lui Dumnezeu care coboară din cer şi dă viaţă lumii» (Ioan 6, 33) [...] El este Viaţa şi de aceea este hrană. El aduce această viaţă ca jertfă «pentru toţi şi pentru toate», spre a ne face pe toţi părtaşi Vieţii Sale – Vieţii noi, a creaţiei noi – şi a ne arăta în primul rând nouă că suntem Trupul lui Hristos[8].

Sfântul Nicolae Cabasila, cel mai mare exeget al Sfintei Liturghii, ne arată că în vechime, după rânduiala Legii, oamenii „aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor … Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin ca pe o pârgă a vieţii noastre... Căci pâinea şi vinul alcătuiesc hrana omului, prin care se întreţine viaţa trupească. Iar viaţa nu numai că se susţine prin hrană, dar e şi simbolizată prin ea. ... Domnul a poruncit să se dea mâncare unui mort pe care-l înviase (Luca 8,55), ca să arate viaţa prin hrană. Aşa încât nu e nimic nefiresc dacă, aducând prinos de hrană, socotim că aducem ca prinos însăşi viaţa noastră... Întrucât darul ce ni se dă în schimb este viaţă, urmează că şi darul nostru trebuie să fie oarecum viaţă... El Însuşi ne-a poruncit să aducem ca dar pâine şi vin şi tot el ne dăruieşte, în schimbul acestora, pâinea cea vie (Ioan 6,51) şi paharul vieţii celei veşnice[9].

Vedem că Pâinea ce ni se oferă nouă în Liturghie nu este doar o închipuire a Trupului Domnului, ci este însuşi Trupul care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Fecioară, a vestit împărăţia vieţii veşnice, a fost îngropat, a înviat a treia zi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, iar după accepţia Sfântului Ioan Evanghelistul, Trupul care s-a pogorât din cer[10].
Această viaţă vie şi veşnică pe care ne-o oferă Hristos în Euharistie a început în ziua Învierii, prima zi a săptămânii. Viaţa nouă a început să strălucească din mormânt. Duminica Învierii a fost prima zi a noii împărăţii, începutul vieţii înviate, peste care moartea nu stăpâneşte. Această zi a devenit ziua Euharistiei ca mărturie a Învierii Domnului, „ziua comunicării către Biserică a acestei vieţi noi”[11]. Euharistia, ca Taină a Bisericii este „prezenţa Domnului înviat şi slăvit în mijlocul a ceea ce este al Său, în mijlocul acelora care constituie Biserica şi care sunt deja nu din această lume, ci părtaşi ai noii vieţi… Ziua Euharistiei este ziua actualizării sau manifestării în timp a zilei Domnului ca Împărăție a lui Hristos”[12].

Iată cât de frumos se arată legătura dintre Euharistie, ca „pâine a vieţii, care s-a coborât din cer”, Înviere şi Biserică şi iată cât de minunate sunt darurile liturghiei pascale şi ale tuturor liturghiilor ce s-au săvârşit şi se vor săvârși până la sfârşitul veacurilor.

Cei ce s-au învrednicit de Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtășaniei şi au pregustat din viaţa cea veşnică au văzut că Biserica e un cer pământesc, în care locuieşte Dumnezeu şi care reproduce răstignirea, îngroparea şi învierea lui Hristos[13]. Cei care încă aşteaptă unirea cu Hristos Cel Înviat în Taina Euharistiei să nădăjduiască acum, în ceas de praznic, că nevoia lor spre viaţă veşnică se va împlini curând.

Tuturor celor care sunteţi fii ai Bisericii lui Hristos, Vă dorim o viaţă cu binecuvântare cerească, iar sărbătoarea Învierii Domnului să Vă aducă mult folos duhovnicesc.

Al vostru, de tot binele doritor,

†Lucian,
Episcopul Caransebeşului




Note
[1] Jean Claude LARCHET, Biserica, Trupul lui Hristos. 1. Natura şi structura Bisericii, Bucureşti, Editura Sophia, 2013, p. 15.
[2] Ibidem, p. 34.
[3] Alexander SCHMEMANN, Euharistia – Taina împărăției, Bucureşti, Editura Anastasia, 1993, p. 171.
[4] SFÂNTUL IOAN DIN KRONSTADT, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică şi cultul divin ortodox, ediţia a II-a, Sibiu, Editura Deisis, 2002, p. 183.
[5] Ibidem, p. 160.
[6] SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, Marele cuvânt catehetic, traducere de pr. prof. Teodor Bodogae, în Colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. XXX, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 338-339.
[7] Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 36.
[8] A. SCHMEMANN, op. cit., p. 229.
[9] SFÂNTUL NICOLAE CABASILA, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2011, p. 17-19.
[10] Ibidem, p. 60-61.
[11] Alexander SCHMEMANN, Introducere în teologia liturgică, Bucureşti, Editura Sophia, 2002, p. 128.
[12] Ibidem, p. 130.
[13] SFÂNTUL GHERMAN, arhiepiscopul Constantinopolului, Relatare şi viziune despre biserică şi Liturghie – variantă amplificată şi interpolată, în De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului. Integrala comentariilor liturgice bizantine, Sibiu, Editura Deisis, 2011, p. 447.



Data: 18 aprilie 2014 • Vizualizări: 1174