Hristos împărtășit copiilor de Sfânta Filofteia la Catedrala istorică din Caransebeș

Hristos împărtășit copiilor de Sfânta Filofteia la Catedrala istorică din Caransebeș

Album foto
Miercuri, 7 decembrie, în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş, în prezenţa Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, preșcolarii de la grădinița „Sfânta Filofteia” au venit cu daruri duhovnicești de colind și poezie pentru ierarh și pentru toți cei prezenți
Autor: Serviciul Prezidial
„Lăsați copiii să vină la Mine”, ne spune Hristos în Evanghelia lui Luca, iar în fiecare an, la sărbătoarea Sfintei Filofteia, grădinița din Caransebeș a cărei ocrotitoare este chiar Sfânta Muceniță, își aduce copiii în Biserica lui Hristos, în cadrul unui spectacol de colinde și poezii, închinat atât ocrotitoarei lor, cât și sărbătoririi Nașterii Domnului.
Tradiția a continuat și în acest an când, miercuri, 7 decembrie, în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş, în prezenţa Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, preșcolarii de la grădinița „Sfânta Filofteia” au venit cu daruri duhovnicești de colind și poezie pentru ierarh și pentru toți cei prezenți.

Înainte de a începe spectacolul, Preasfințitul Părinte i-a împărtăşit pe toţi copiii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. În continuare, copiii au adus vestea cea bună a Nașterii lui Hristos prin interpretarea colindelor și poeziilor specifice pregătite de aceștia cu ajutorul cadrelor didactice, dar și prin icoane lucrate manual de către copii. La eveniment, au fost prezenţi părinţi şi bunici ai copiilor, alături de cadrele didactice şi preoţi din Caransebeş.

„Ne-am bucurat și în acest an că i-am putut împărtăși cu Sfintele Taine pe copilașii noștri, care s-au pregătit foarte frumos în costume populare, au participat la Sfânta Liturghie și, la momentul potrivit, s-au apropiat de Sfântul Potir și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. După Sfânta Liturghie, am participat la un mini-spectacol de colinde și poezii închinate Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Credem că acest an închinat educației tinerilor se încheie frumos prin această serbare, deoarece nu numai tinerii trebuie educați, ci și copiii. Noi, în acest an, ne-am ocupat, în Episcopia Caransebeșului, nu numai de educația tinerilor, ci și de educația copiilor, pentru că dacă ne dorim tineri credincioși, trebuie să îi creștem. Așadar, de la grădiniță începe educația religioasă, formarea spirituală, aceasta continuând în școală și în toate celelalte etape ale vieții. Credem că această tradiție frumoasă de la Caransebeș trebuie continuată în fiecare an, pentru ca, la sărbătoarea Sfintei Filofteia, să ne reunim în Catedrala istorică și să ne bucurăm duhovnicește că tinerii noștri și copiii noștri sunt în biserica lui Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

În final, copiii au primit din partea ierarhului daruri, ca o răsplată pentru cât de frumos l-au împărtășit pe Hristos celor prezenți, prin activitățile lor artistice, din percepția și dragostea izvorâte din inimi de copii. De asemenea, Preasfinţitul Lucian a dăruit calendare cadrelor didactice, părinţilor şi tuturor celor prezenţi.


Data: 8 decembrie 2016 • Vizualizări: 615