Inaugurarea „Centrului de perfecţionare a resurselor umane” din cadrul Episcopiei Caransebeşului

Inaugurarea „Centrului de perfecţionare a resurselor umane” din cadrul Episcopiei Caransebeşului
Marţi, 31 ianuarie 2012, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a sfinţit şi inaugurat „Centrul de perfecţionare a resurselor umane” din cadrul Episcopiei Caransebeşului.
Autor: Serviciul Cultural
Realizat în cadrul Proiectului strategic european „Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional”, desfăşurat de eparhia noastră în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, Muzeul Regiunii „Porţile de Fier” din Drobeta-Turnu Severin şi cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Presov, Slovacia, Centrul de perfecţionare este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, pe Axa Prioritară 3 – „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor”.

Centrul are în dotare aparatură informatică şi multimedia, de ultimă generaţie, destinată unei cât mai bune pregătiri profesionale în profesii precum cele de muzeograf, operator calculator, specialist în gestiunea şi clasarea bunurilor culturale şi formator.

Primii beneficiari ai activităţii acestui centru sunt angajaţii Episcopiei Caransebeşului, clerici şi laici, cărora li se oferă astfel oportunitatea de a-şi creşte gradul de pregătire profesională şi de a-şi aduce contribuţia la îmbunătăţirea bazei de date cu privire la patrimoniul cultural existent în unităţile bisericeşti din judeţul Caraş-Severin.

Pe lângă Centrul de perfecţionare de la Caransebeş, există în Episcopia Caransebeşului alte patru puncte de lucru, dotate cu calculatoare performante, pe lângă cele patru unităţi protopopeşti din Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa şi Băile-Herculane.


Data: 31 ianuarie 2012 • Vizualizări: 1023