Întâlnire duhovnicească cu tinerii din Moldova Nouă

Întâlnire duhovnicească cu tinerii din Moldova Nouă

Album foto
Marţi, 26 noiembrie, la demisolul bisericii cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, a avut loc o întâlnire duhovnicească, a tinerilor din Moldova Nouă, cu Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului
Autor: Serviciul Prezidial
Întâlnirea a debutat cu săvârşirea Acatistului Sfântului Stelian Paflagonul, de către ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Chiriarhul a precizat: „A fost o zi aleasă, cu bucurii duhovnicești, petrecută aici la Moldova Nouă. În prima parte a zilei am săvârșit Sfânta Liturghie, la care s-au împărtășit foarte mulți tineri și copii și iată la ceas de seară am oficiat slujba Acatistului Sfântului Stelian Paflagonul și îndată după această slujbă am susținut o meditație în fața credincioșilor, dar și în fața copiilor și tinerilor prezenți la rugăciune. În urma meditației duhovnicești pe care am susținut-o au fost foarte multe întrebări adresate, mai ales din partea tinerilor, pentru că tinerii au foarte multe întrebări. Iată cum și în Episcopia Caransebeșului încercăm la modul concret să aplicăm proiectul Patriarhiei Române, Hristos împărtășit copiilor și spunem noi și tinerilor, pentru că în biserică avem tineri de toate vârstele, așa cum de multe ori ne spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Întradevăr în această seară, în biserică, au fost tineri de toate vârstele, receptivi la rugăciune, dar și la cuvântul Scripturii și al Sfinților Părinți. I-am îndemnat în această seară la o viață autentică în Hristos și la cultivarea sfintelor virtuți ale desăvârșirii”.

Părintele Mihai Ciucur, inspector pentru activitățile cu tinerii a subliniat: „Lucrarea misionară cu tânăra generație desfășurată aici la Moldova Nouă a cunoscut astăzi un eveniment important, printr-o premieră, pentru că este pentru prima dată când în întâlnirile noastre duhovnicești cu tinerii, pe care le organizăm în marile posturi, dar și dealungul anului bisericesc, s-a aflat în mijlocul nostru, dar mai ales în mijlocul tinerilor, Preasfințitul Episcop Lucian, care a răspuns într-un mod direct curiozităților specifice vârstei. A fost o incursiune interesantă, în curiozități, în întrebări specifice tinerilor, iar întrebările au fost dintre cele mai diverse, de la ceea ce este sau ceea ce nu este păcat, până la cum putem dobândi Împărăția lui Dumnezeu”.

După slujbă copiii şi tinerii de la Centru de tineret Moldova Nouă, au prezentat un buchet de cântece şi poezii specifice perioadei. Întâlnirea a fost organizată de Departamentul de tineret, al Episcopiei Caransebeşului.


Data: 28 noiembrie 2013 • Vizualizări: 506