Întâlnirea preoţilor misionari din Episcopia Caransebeşului

Întâlnirea preoţilor misionari din Episcopia Caransebeşului
La reşedinţa episcopală din Caransebeş a avut loc, luni, 28 noiembrie a.c., întâlnirea preoţilor misionari din Episcopia Caransebeşului
Autor: Serviciul Social-Misionar
La reşedinţa episcopală din Caransebeş a avut loc, luni, 28 noiembrie a.c., întâlnirea preoţilor misionari din Episcopia Caransebeşului. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi au participat preoţii ce slujesc în spitale şi aşezăminte sociale, precum şi preoţii parohi care au în raza parohiei aşezăminte sociale şi unităţi spitaliceşti.

În debutul întâlnirii a avut loc prezentarea comunicării „Implicarea preoţilor în sistemul public de asistenţă socială din România” susţinută de părintele dr. Ioan Petrică inspector în cadrul Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.

Activităţile sociale ale Episcopiei Caransebeşului au fost prezentate de părintele Călin Ianchiş consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeşului. De asemenea, au avut loc discuţii pe marginea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale ale Eparhiei Caransebeşului pentru anul 2012, în contextul proclamării anului 2012, Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Sfântul Sinod în şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, a aprobat ca anul 2012, să fie închinat Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.

În cadrul întâlnirii, atât preoţii prezenţi, cât şi monahii au avut posibilitatea să îşi prezinte proiectele desfăşurate în prezent, precum şi perspectivele dezvoltării activităţii sociale în perioada următoare.

Totodată s-au iniţiat colaborări între prestatorii de servicii sociale, precum şi acţiuni comune ale centrelor sociale din cuprinsul Eparhiei. Cu acest prilej s-au luat în discuţie perfecţionarea actului social-filantropic în concordanţă cu legile actuale ale României.

În cuprinsul Eparhiei se desfăşoară activităţi social-filantropice atât la nivelul Centrului Eparhial, la nivelul aşezămintelor monahale, dar şi la nivel parohial. În activităţile desfăşurate, cu precădere persoanele asistate social sunt copiii şi bătrânii, prin îngrijirea fie la domiciliu, fie în centre sociale abilitate, care funcţionează atât în regim propriu sau în colaborare cu instituţiile Statului.

Data: 29 noiembrie 2011 • Vizualizări: 1619