„Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”- la a 11-a ediţie !

„Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”- la a 11-a ediţie !
Tinerii ortodocşi şi catolici din Reşiţa, au participat în data de 18 martie 2016 la o manifestare religioasă comună. Ea se numeşte: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” şi în acest an s-a desfăşurat pentru al 11-lea an consecutiv
Autor: Pr. Petru Berbentia
În virtutea legăturilor frăţeşti ce se pierd în numărul celor aproape 300 de ani de viaţă comună în Banatul Montan, tinerii ortodocşi şi catolici din Reşiţa, au participat în data de 18 martie 2016 la o manifestare religioasă comună. Ea se numeşte: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” şi în acest an s-a desfăşurat pentru al 11-lea an consecutiv.

Ca de fiecare dată, preşedintele Forumului Democrat German din Caraş Severin, dl. Erwin Iosef Ţigla, ne-a propus o întâlnire la Centrul Social „Frederik Ozanam” din Reşiţa. Nu a fost doar o întânire, ci tinerii ortodocşi şi catolici din Reşiţa, adică grupul ortodox „Strana Strămoşească” şi grupul catolic „Fiamma” au interpretat cântări specifice Postului Mare, iar pr. Petru Berbentia şi Pr. Iosef Csaba Pal, au rostit cuvinte de zidire sufletească, în prezenţa creştinilor din ambele confesiuni.

Ascultând părerile celor prezenţi, români, germani, maghiari, slovaci, ortodocşi, romano-catolici, evanghelici, am putut trage o singură concluzie: că Hristos a venit pentru toţi şi că din iubire nemărginită s-a jertfit pentru toţi. Şi deci, TOŢI trebuie să-i mulţumim şi să-i aducem slavă, în vecii vecilor.

Data: 19 martie 2016 • Vizualizări: 390