Lansare de carte la Bocșa

Lansare de carte la Bocșa
Joi, 26 noiembrie, la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa – Centrul de Tineret Vasiova - a avut loc lansarea cărții „Gânduri către Dumnezeu”, ajunsă la cel de-al 8-lea volum
Autor: Gabriela Șerban
Recent a văzut lumina tiparului la editura TIM din Reșița cel de-al VIII-lea volum al cărții „Gânduri către Dumnezeu” creații literar-artistice ale copiilor din Bocșa. Astfel joi, 26 noiembrie, la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa – Centrul de Tineret Vasiova - a avut loc lansarea volumului. De asemenea, a fost organizată cu acest prilej o expoziție de desene pe aceeași temă, lucrări ale elevilor participanți la concursul de creații literar-artistice „Gânduri catre Dumnezeu”. Cu acest prilej, organizatorii au dat startul celei de-a IX-a ediții a concursului, 2016.

Gânduri către Dumnezeu este proiectul de suflet al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa și constă într-un concurs de creații literar-artistice pe temă religioasă, care se adresează tuturor copiilor din oraș. Se desfășoară pe cele două secțiuni: creații literare și desen-pictură, este jurizat pe cicluri de învățământ (preșcolari, clasele I – IV, V-VII și IX – XII), iar cele mai reușite lucrări sunt premiate și își găsesc locul într-un volum. Sunt opt ani de când biblioteca bocșană derulează acest proiect la care au participat sute de elevi de-a lungul timpului și se bucură de colaborarea instituțiilor școlare, a cadrelor didactice și a bisericilor de pe raza orașului. De altfel, de doi ani acestui proiect i s-au alăturat Centrele de tineret din Bocșa, coordonate de către preoții ortodocși.

Și acest volum beneficiază de o prefață semnată de președintele juriului, prof. Stela Boulescu și de cuvântul lămuritor al managerului Gabriela Șerban, însă cel mai important este faptul că acest modest volum se bucură de binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, deoarece „Episcopia Caransebeșului susține cu mare bucurie activitatea pe care parohiile din jurisdicția sa o desfășoară în colaborare cu alte instituții de cultură, mai ales că misiunea preoțească are ca scop principal slujirea și propovăduirea lui Dumnezeu.” afirmă în Cuvântul de binecuvântare ierarhul.

Acest cel de-al VIII-lea volum din ciclul Gânduri către Dumnezeu ediția 2015 a apărut sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, în seria „Bocșa – istorie și cultură; 34” și a Centrului de Tineret Vasiova, cu sprijinul Bisericilor Ortodoxe din orașul Bocșa și al preoților: Doru Melinescu, Silviu Ferciug, Ionel Petrică, Gheorghe Ștefan, Caius Negrea și Ciprian Costiș.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit încă o ediție a acestui concurs cu tradiție la Bocșa, că ne-a trimis oameni minunați alături, împreună reușind să continuăm un proiect care se adresează exclusiv copiilor și tinerilor din Bocșa, un proiect de suflet prin care, nu doar promovăm o instituție, o activitate, ci mai ales stimulăm creativitatea celor mai mici dintre utilizatorii sau potențialii utilizatori ai serviciilor bibliotecii.

Toți copiii care se regăsesc în acest volum primesc un exemplar gratuit pentru că o carte este un dar pe care-l poți deschide iar și iar, cu atât mai prețios va fi darul dacă între paginile cărții copiii își regăsesc o parte din gândurile lor către Dumnezeu.

Data: 27 noiembrie 2015 • Vizualizări: 633