Lansarea cărţii „Noapte bună , copii!” la Caransebeş

Lansarea cărţii „Noapte bună , copii!” la Caransebeş
Joi, 11 noiembrie 2010 în amfiteatrul Liceului Pedagogic din Caransebeş a avut loc lansarea cărţii „Noapte bună , copii!”, carte aparţinând tânărului autor Radu Pavel Gheo, scriitor bănăţean.
Autor: Serviciul Cultural
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, Episcopia Caransebeşului, Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu ” din Caransebeş , a organizat împreună cu Liceul Pedagogic „C. D. Loga” din Caransebeş, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, Editura Polirom din Iaşi şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeş au organizat lansarea cărţii „Noapte bună , copii!”, carte aparţinând tânărului autor Radu Pavel Gheo, scriitor bănăţean.

Manifestarea a avut loc joi, 11 noiembrie 2010 în amfiteatrul Liceului Pedagogic din Caransebeş în prezenţa a numeroşi oaspeţi: prof. univ. dr. Otilia Hedeşan decanul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, prof. dr. Nicolae Borlovan critic literar şi profesori de limba română de la şcolile din oraş alături de alţi oaspeşi şi numeroşi elevi.

Cuvântul de deschidere i-a aparţinut doamnei prof. univ. dr. Otilia Hedeşan care a evocat personalitatea autorului : „Radu Paul Gheoeste esteun scriitor român din România, bănăţean din Banat şi în esenţă ticvăneanţ mic şi cetăţean universal. Vreau să spun deci că într-un fel sau altul Radu Pavel Gheo ne aparţine nouă şi dumneavoastră, căci este absolvent al facultăţii noastre, unul dintre absolvenţii străluciţi, unul dintre alunii care sunt deja scriitori importanţi ai literaturii române. Aparţine însă judeţului Caraş-Severin, căci este originar din Caraş-Severin şi pentru că cel puţin ultima carte a sa Noapte bună , copii!, o carte apărută de curând ale cărei poveşti sunt mai uşor de imaginat pentru cineva care a trăit aproape de graniţă, de o graniţă cu Serbia, care în anii 80 era graniţa către libertate. ”

Din partea Episcopiei Caransebeşului a participat pr. prof. Pătruţ Bănăduc, titularul catedrei de limba română de la Seminarul Teologic din Caransebeş şi pr. Daniel Alic consilier cultural al Episcopiei.

Cartea ce s-a lansat este un roman ce prezintă moravurile societăţii moderne ,societate care încearcă să-l excludă pe Dumnezeu. Totodată, este şi o radiografie a multor evenimente petrecute la graniţa dintre România şi Iugoslavia în anii comunismului, autorul fiind originar din localitatea Ticvaniu Mic.


Data: 11 noiembrie 2010 • Vizualizări: 1566