Liturghie arhierească la Zăgujeni

Liturghie arhierească la Zăgujeni
Sâmbătă, 7 aprilie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în incinta Complexului de servicii sociale „Casa Noastră” din Zăgujeni
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 7 aprilie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în incinta Complexului de servicii sociale „Casa Noastră” din Zăgujeni.

La momentul potrivit, Chiriarhul a precizat: „Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă ocrotească, dragi copii şi tineri, pentru osteneala, răbdarea şi jertfa de care aţi dat dovadă. Ştim că v-aţi pregătit aşa cum se cuvine astfel încât, astăzi să vă întâlniţi în chip tainic cu Mântuitorul Iisus Hristos care ni s-a dăruit euharistic”.

La slujbă au participat autorităţi locale, personalul administrativ şi beneficiarii complexului de servicii sociale, precum şi credincioşii din Parohia Zăgujeni. Toţi copiii participanţi la Sfânta Liturghie s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

„Astăzi este o mare bucurie pentru noi toţi, pentru copii, pentru personal, pentru oamenii satului, deoarece astăzi este o zi a porţilor deschise în care fiecare doritor poate vedea Centrul de plasament „Casa Noastră” din Zăgujeni şi în care se pot vedea ce li se oferă copiilor de aici, atât material cât şi spiritual”, ne-a mărturisit dl. Constantin Silardi, directorul Complexului „Casa Noastră” din Zăgujeni.

La final, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Lucian, a împărţit tuturor celor prezenţi anaforă şi iconiţe.


Data: 9 aprilie 2012 • Vizualizări: 726