Locul unde copiii și tinerii devin „noii apostoli ai lui Dumnezeu”

Locul unde copiii și tinerii devin „noii apostoli ai lui Dumnezeu”
Centrul „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din Oravița a primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în data de 24 noiembrie 2012
Autor: Serviciul Social-Misionar
Centrul „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din Oravița a primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în data de 24 noiembrie 2012. Din luna ianuarie a anului 2013 și până în luna iunie a aceluiași an, activitatea principală a centrului a fost pe plan social, funcționând ca și Centru de zi. Beneficiarii au fost 10 copii proveniți din familii cu probleme de ordin social (tatăl decedat, părinți divorțați, lipsa locului de muncă a părinților, copii crescuți de bunici, ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, etc). În paralel cu activitatea socială a Centrului s-a desfășurat și o activitate misionară cu tinerii. Acești copii de luni până vineri serveau masa de prânz la centru şi erau ajutaţi de către cadre didactice voluntare să îşi rezolve temele de casă.

„Începând cu luna iulie a anului 2011, familia noastră a primit o nouă misiune în comunitatea ortodoxă din Oravița Română, în cadrul Parohiei «Sf. M. Proroc Ilie Tesviteanul». Deoarece cei mai mulți enoriași sunt persoane de vârsta a 3-a, iar dintre cei tineri majoritatea fac parte din rândul familiilor cu probleme sociale (familii monoparentale, venituri mici, copii crescuți de bunici), alcătuirea unui nucleu de tineri reprezenta în acel moment un interes major. Astfel, concursul de cunoștințe religioase «Să ne cunoaștem credința», desfășurat la Oravița în luna noiembrie a anului 2012, a reprezentat punctul de plecare în misiunea cu tinerii pe care o desfășurăm şi astăzi în cadrul parohiei noastre”, a subliniat părintele Petru Gelu Moldovan, paroh la Parohia „Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul” – Oraviţa Română și coordonatorul centrului.

Biserica ortodoxă Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cel mai vechi locaş de cult din oraş, ridicat la 1743 pe locul unei vechi mănăstiri, este astăzi o a doua casă pentru tinerii care participă la activităţile desfăşurate în cadrul centrului. Este un loc minunat, un loc în care divinul, frumosul şi momentele de recreere se îmbină perfect, deoarece curtea bisericii oferă clădirea care are ca destinaţie Centrul de tineret Sf. M. Mc. Ecaterina, primul de acest fel înfiinţat în Episcopia Caransebeşului.

Scopul și activitățile Centrului de tineret

Centrul are ca scop apropierea de biserică a tinerei generații din Oravița și cunoașterea adevăratelor valori ale credinței ortodoxe, deoarece doar așa, aducând tinerii în biserică, putem avea un viitor mai bun și mai frumos. Pe lângă partea liturgică şi toate celelalte slujiri care includ persoana preotului în misiune, pr. Petru Gelu Moldovan împreună cu soţia sa, Simona Ionela Moldovan, desfăşoară şi activităţi cu copiii, spre folosul lor şi al întregii comunităţi. Activităţile începute şi desfăşurate la Centru sunt diverse: ateliere artistice, cateheze, proiecţii de film religios, finalizându-se în biserică, astfel copiii înțelegând importanţa participării la sfintele slujbe, apropierea de scaunul Spovedaniei şi mai apoi de Potir, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Lui Hristos și devenind modele pentru întreaga comunitate. Tot la centru, au învăţat şi cântarea la strană, tinerii fiind cei care dau răspunsurile la sfintele slujbe oficiate în timpul săptămânii. Astfel prin tot ceea ce întreprind copii se poate spune că ei sunt „noii apostoli ai lui Dumnezeu”.

„Ne bucurăm că astfel, copiii şi mai apoi tinerii şi adulţii de mâine, rămân în Biserică, dinamizându-i lucrarea. Zona noastră este una depopulată, de aceea acordăm mare atenţie copiilor. Prin ei vin şi părinţii spre biserică. După aproape trei ani de conlucrare cu copiii lor, vin acum şi ei să ne ajute, să participe la activităţi şi la Sfintele Slujbe alături de cei mici. În lucrarea cu tânăra generaţie am pornit de la îndemnul Sf. Ioan Gură de Aur şi anume acela de a ne creşte copiii în fapta cea bună: «Dacă tu vei creşte pe fiul tău în fapta cea bună, şi alţii vor creşte tot aşa pe fii lor şi atunci se va forma un şir care începe de la tine, care pentru creşterea cea bună a copiilor, îţi va aduce roade slăvite». Astfel împreună, copii, tineri, părinţi, preot şi voluntari, suntem o echipă, şi nu facem altceva decât încercăm să fim împlinitori şi mărturisitori ai cuvântului lui Dumnezeu, arătându-ne dragostea unul altuia, deoarece, dragostea este cea care ne defineşte pe noi creștinii ortodocși”, a adăugat părintele Gelu Moldovan.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, s-au organizat și concursuri, tabere, excursii tematice, la care tinerii au participat cu bucurie, legând prietenii cu alţi copii și tineri, din Centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeşului.

Marea împlinire pentru Centrul de tineret Sf. M. Mc. Ecaterina a fost în luna decembrie a anului 2014, atunci când osteneala, atât a coordonatorilor, cât şi a copiilor, a fost răsplătită în cadrul Reuniunii anuale a Centrelor de tineret din Episcopia Caransebeşului de către Preasfinţitul Părinte Lucian, prin înmânarea unei Diplome de merit - pentru lucrarea misionară cu tânăra generaţie.

Anul 2015 a adus pentru beneficiarii centrului o înnoire, deoarece spaţiul în care își desfăşoară activitatea se cerea a fi refăcut şi înfrumuseţat, s-a reuşit cu sprijinul Asociaţiei Sf. Ecaterina Oraviţa ca la începutul anului să fie renovat în totalitate.

Data: 20 august 2015 • Vizualizări: 834