Mama creştină cinstită la praznicul Bunei Vestiri

Mama creştină cinstită la praznicul Bunei Vestiri

Album foto
Pentru al doilea an consecutiv, biserica parohiei Moniom a găzduit, la praznicul Bunei Vestiri, un moment artistic dedicat femeii creştine şi, în special, mamei creştine
Autor: Serviciul Social-Misionar
Pentru al doilea an consecutiv, biserica parohiei Moniom a găzduit, la praznicul Bunei Vestiri, un moment artistic dedicat femeii creştine şi, în special, mamei creştine. Pornind de la ideea că Maica Domnului – prin smerenia, curăţia şi asumarea cu care a primit vestea cea bună a întrupării Domnului – este model pentru toate mamele din toate timpurile, membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” şi-au cinstit aşa cum se cuvine pe cele care le-au dat viaţă.

Astfel, la orele serii, biserica a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de copii, mame, bunici şi alţi invitaţi din localitate şi din municipiul Reşiţa, dornici să fie împreună într-o „altfel de rugăciune”. O rugăciune de mulţumire închinată Domnului şi Preacuratei Sale Maici din glasuri curate de copii. Momentul artistic, pregătit cu multă dăruire de prof. Georgiana Ciucur, a debutat cu citirea Evangheliei praznicului de către preotul paroh, urmată de cântarea troparului Bunei Vestiri de către membrii centrului. A urmat un program bogat de cântece şi poezii închinate Maicii Domnului şi mamei creştine care a adus multă sensibilitate şi emoţie în inimile celor prezenţi.În cea de-a doua parte a programului, copiii şi mamele sau bunicile lor, au avut ocazia să-şi mărturiseasca deschis sentimentele de dragoste care îi unesc. Cu acest prilej, copiii au înmânat mamelor diplome de mulţumire, iar toate femeile prezente au primit, simbolic, o floare în dar.

Manifestarea s-a încheiat cu o scurtă intervenţie a doamnei Liubiţa Raichici – conducătoarea Direcţiei de Cultură a judeţului, care a recitat un poem din creaţia proprie. Totodată, doamna Liubiţa Raichici a acordat părintelui paroh şi tuturor ostenitorilor centrului „Diploma de excelenţă pentru noeobosita grijă ce o poartă copiilor şi tinerilor întru sporirea vieţii duhovniceşti pe aceste meleaguri”, din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin.

Mulțumesc MAMA !!!

Sărbătoarea Bunei Vestiri le-a oferit și copiilor și tinerilor de la Centrul de tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina” din Oravița, prilejul de a-și exprima cele mai sincere și calde sentimente de dragoste, recunoștință și respect, față de cele mai minunate ființe din viața lor, ființele care le-au dat viață. Ziua MAMEI creștine a fost marcată în biserica parohială, printr-un program artistic susținut de către membrii centrului. Astfel la orele serii, cu mic cu mare s-au bucurat de momentul de rugăciune, participând la săvârșirea Acatistului Bunei Vestiri, alături de cei doi slujitori ai bisericii.

În continuare serbarea a debutat cu prezentarea unui referat despre semnificația zilei de 25 martie, de către Daiana Mihali, iar cei mai mici dintre membrii centrului îmbrăcați în îngeri, asemenea vestitorului vieții, arhanghelul Gavriil, au recitat în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, versuri de slavă și preamărire, încercând să aducă în prezent momentul în care Maica Domnului a primit cu bucurie vestea că-l va naște pe Hristos.

Pornind de la cuvintele „Profesorii buni fac școlari buni, numai MAMELE bune fac OAMENI buni!”, părintele paroh a spus câteva cuvinte despre legătura dintre sărbătoarea Bunei Vestiri și MAMELE CREȘTINE și a subliniat rolul pe care îl au mamele de a naște copiii nu doar trupește, ci și sufletește, de a-i naște pentru veșnicie, pentru Hristos. Ne naștem în familie, ne pregătim în școală și ne desăvârșim în Biserică - a fost concluzia cuvântului părintelui, transmis mamelor prezente, subliniind astfel și importanța activităților centrului de tineret.

În minutele următoare, cu toții, rând pe rând au recitat poezii dedicate mamelor, momente în care gingășia și sinceritatea copiilor le-a emoționat pe toate femeile prezente. La final, mamele au fost răsplătite nu doar cu versuri de recunoștință, ci și cu diplome și flori oferite de către copii. Seara a fost una magică, în care s-a dăruit și s-a primit multă dragoste, bucurie și recunoștință, copiii, sufletele fără de păcat, fiind actorii principali.

Data: 27 martie 2015 • Vizualizări: 534