Mănăstirea Teiuș își va sărbători hramul

Mănăstirea Teiuș își va sărbători hramul
La Mănăstirea Teiuș din Caransebeș ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, credincioșii din urbe și din împrejurimi, dar și pelerini din alte zone ale țării, se pot alătura obștii monahale la bucuria praznicului închinat Maicii lui Dumnezeu, miercuri, 15 august.
Autor: Serviciul Prezidial
La Mănăstirea Teiuș din Caransebeș ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, credincioșii din urbe și din împrejurimi, dar și pelerini din alte zone ale țării, se pot alătura obștii monahale la bucuria praznicului închinat Maicii lui Dumnezeu, miercuri, 15 august. Ei se pot ruga Sfintei Fecioare încă din ajunul hramului, marți, 14 august, începând cu ora 18:00, la Slujba Vecerniei cu Litie, iar începând cu ora 22:00 la Slujba Utreniei, Miezonopticii și la Acatistul Adormirii Maicii Domnului.

În ziua Praznicului va fi oficiată de dimineață Sfințirea Apei, după care Sfânta Liturghie va fi săvârșită în altarul de vară din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi.

În incinta mănăstirii se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce va fi așezată spre închinare. În toamna anului 1998, într-o şedinţă a Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, s-a decis construirea unui aşezământ monahal în oraşul de reşedinţă şi numirea ca egumen al acestuia a ieromonahului Justinian Tibil, originar din părţile Maramureşului.

Preotul Rusalin Simeria şi fiul său Petru, alături de familia Tomescu, au donat terenul pentru construcţia noului locaş, iar prin eforturile şi râvna părintelui stareţ, la 17 iulie 1999 s-a slujit aici pentru prima oară Sfânta Liturghie.

Acest aşezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999. La 1 decembrie 1999 a fost finalizat corpul administrativ al aşezământului monahal. A urmat construirea şi târnosirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15 august), a prestolului de vară al mănăstirii (hram Înălţarea Sfintei Cruci), a stăreţiei şi anexelor gospodăreşti aferente corpului de chilii.

Pe lângă biserica de piatră, a fost construită şi o biserică de lemn, în stil maramureşean, cu hramul Sfântul M. Mc. Mina și un paraclis de iarnă cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Situată în cetatea Caransebeşului, Mănăstirea de la Teiuş a devenit pentru toţi caransebeşenii loc de bucurie duhovnicească.

Data: 10 august 2018 • Vizualizări: 421