Mănăstirile Călugăra și Brebu își vor cinsti ocrotitoarea

Mănăstirile Călugăra și Brebu își vor cinsti ocrotitoarea
La sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, Mănăstirile Călugăra și Brebu din județul Caraș-Severin își vor serba hramul
Autor: Serviciul Prezidial
Din mila lui Dumnezeu, sub acoperământul Maicii Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, viețuitorii și ostenitorii sfintei Mănăstiri Călugăra invită credincioșii să se bucure împreună cu bucurie duhovnicească la hramul așezământului monahal, vineri, 30 septembrie și sâmbătă, 1 octombrie.

La acest mare praznic va fi cinstită Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a cărei icoană făcătoare de minuni veghează de secole acest loc binecuvântat. Bucuria va fi dublată deoarece o delegație din partea Mănăstirii Kosijerevo din Muntenegru, condusă de părintele stareț Arsenie, va aduce spre închinare Moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, cel dintâi iconar și biograf al Maicii Domnului. După slujba privegherii de vineri, 30 septembrie, Sfânta Liturghie din ziua hramului va fi oficiată de către părintele arhimandrit Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Pe locul unde astăzi se înalţă biserica Mănăstirii Călugăra, se găsea o peşteră unde, la jumătatea secolului al XIX-lea, au fost descoperite osemintele bine mirositoare ale unui pustnic, câteva obiecte bisericeşti, dar şi o icoană a Maicii Domnului, pictată, se pare, în Sfântul Munte Athos. Această descoperire a convins localnicii să ridice o mănăstire în acel loc, care a fost sfinţită în ziua de 1 octombrie 1861.

De asemenea și Mănăstirea Brebu va îmbrăca haine de sărbătoare sâmbătă, 1 octombrie. Sfânta Liturghie va fi oficiată de părintele Gabriel Gozman, consilier social-misionar, delegatul Preasfințitului Părinte Lucian.

Mănăstirea Brebu a luat fiinţă în anul 1997, din iniţiativa primarului comunei Brebu, domnul Ioan Păcurariu, a credincioşilor din satele învecinate şi a familiei Toma Iţariu, care a donat terenul necesar construirii unei aşezări monahale, în locul numit Valea Popii, între localităţile Brebu şi Soceni. Piatra de temelie s-a pus în toamna anului 1997. Construcţia bisericii s-a definitivat şi a fost sfinţită la 1 octombrie 1999.

Data: 29 septembrie 2016 • Vizualizări: 677