Manifestare artistică în biserica Parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Govândari-Reșița

Manifestare artistică în biserica Parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Govândari-Reșița
Duminică, 1 martie, după Sfânta Liturghie, elevii de gimnaziu de la Şcoala nr. 8 au susţinut un program artistic în biserica Parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Govândari-Reșița
Autor: Protopopul Petru Berbentia
Biserica, Şcoala şi Biblioteca, ca locuri de educaţie şi înălţare spirituală, conlucrează armonios în Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa. Acest lucru îl demonstrează nenumăratele acţiuni care se desfăşoară în biserica parohială, ale elevilor ce învaţă în şcolile cartierului Lunca Bârzavei, sprijiniţi de Secţia „Vârsta a treia” a Bibliotecii Municipale Reşiţa.

Astfel și duminică, 1 martie, după Sfânta Liturghie, elevii de gimnaziu de la Şcoala nr. 8, pregătiţi şi îndrumaţi de doamnele profesoare Rodica Ion şi Rodica Vasilescu, în prezenţa doamnei Eva Manu, directorul adjunct al instituţiei de învăţământ şi a doamnei bibliotecare Elisaveta Berbentia, au susţinut un program pentru mame, bunicuţe şi în general, pentru toate femeile. Programul a constat în cântece şi poezii închinate Maicii Domnului, dar şi mamelor de pe întreg mapamondul, copiii prezentând acest moment artistic pe soleea bisericii.

Cu emoţia inerentă momentului, copiii au adus bucurie tuturor celor prezenţi, oferind femeilor din biserică mărţişoare confecţionate de ei. Din partea Secţiei „Vârsta a III-a” a Bibliotecii Municipale Reşiţa şi din partea parohiei, elevii au primit câte o carte de poezie creştină. Şi pentru că în această duminică a fost lansat şi cel mai nou număr (nr. 87/anul XII) al publicaţiei parohiale „Foaia Govândarului”, cei prezenţi au primit şi câte o revistă.

Părintele paroh Petru Berbentia, protopopul Reșiței, a mulţumit celor ce s-au implicat în acest proiect, precizând importanţa copiilor în viaţa Bisericii, precum şi faptul că elevii şcolilor din parohie consideră biserica „Sfinţii Apstoli Petru şi Pavel - Govândari” un adevărat laborator spiritual.

„În aceste zile de frământare cu privire la orele de Religie, credem că implicarea cadrelor didactice şi a copiilor în viaţa Bisericii, precum şi manifestările lor artistice sunt benefice atât pentru ei cât şi pentru credincioşii maturi şi avem nădejdea că vom continua această frumoasă colaborare cu şcoala şi biblioteca”, a subliniat părintele Petru Berbentia.

Asemenea momente de manifestare a copiilor în Biserică, au devenit o tradiţie pentru Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa.

Data: 3 martie 2015 • Vizualizări: 459