Manifestări culturale în Municipiul Caransebeş

Manifestări culturale în Municipiul Caransebeş
În perioada 1-3 martie 2011, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş organizează cea de-a XXXVIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „In memoriam Constantin Daicoviciu”
Autor: Serviciul Cultural
Ediţia din acest an a simpozionului este dedicată omagierii istoricului col. (r.) Liviu Groza şi a istoricului reşiţean Valeriu Leu. Simpozionul se adresează arheologilor şi istoricilor care studiază perioada modernă şi cea contemporană. Lucrările simpozionului se vor desfăşura, joi şi sâmbătă şi vor susţine numeroase comunicări istorici, arheologi şi cercetători din Caransebeş, Cluj, Timişoara, Reşiţa, Bucureşti, Zalău, Drobeta Turnu-Severin, Alba Iulia, Lugoj, Ploieşti, Deva, Craiova, Sf. Gheorghe, Oradea, dar şi din Croaţia, Austria şi Serbia.

Astfel, în cursul zilei de joi, 1 martie, au fost deschise lucrările Simpozionului Internaţional „In memoriam Constantin Daicoviciu”, la care au participat autorităţi judeţene, locale, precum şi numeroşi istorici şi oameni din cultură din Municipiul Caransebeş şi din împrejurimi.

Episcopia Caransebeşului a fost reprezentată la acest important eveniment cultural de către părintele Daniel Alic, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeşului, care a transmis celor de faţă cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului: „Prezenţa Bisericii la manifestările ştiinţifice ale oamenilor de cultură are rolul de a întări autenticul şi de a contracara eventualele percepţii greşite venite prin „dărnicia” vremurilor. De aceea, cerând iertare pentru neputinţa de a ajunge la Simpozionul naţional „In memoriam Constantin Daicoviciu”, organizat de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Vă transmit gânduri de bine şi îmi exprim bucuria de a vedea în oraşul de reşedinţă al Episcopiei Caransebeşului, împlinirea unei misiuni culturale articulate. Considerăm lucrul aceasta binecuvântarea lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă”.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Sala de festivităţi a Cercului Militar din Caransebeş a găzduit lansarea unui volum aniversar dedicat istoricului Liviu Groza, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de viaţă şi 35 de ani de activitate culturală. Volumul a fost editat cu sprijinul financiar al Consiliului Local Caransebeş. În ultimii 35 de ani, istoricul a fost preocupat de activitatea Regimentului de Graniţă din Caransebeş, activitatea sa concretizându-se în peste 50 de volume tipărite, în care este prezentată viaţa şi activitatea unor personalităţi ilustre din armata română care şi-au legat destinul de aceste meleaguri bănăţene.

La acest ceas aniversar, o delegaţie a Episcopiei Caransebeşului formată din părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului şi părintele Liviu Drăgan, Protopopul Caransebeşului, a prezentat istoricului Liviu Groza urările şi gândurile frumoase ale Întăistătătorului Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Lucian: Domnul colonel Liviu Groza, un istoric complex al acestor locuri de credinţă ortodoxă, s-a identificat cu marile personalităţi ce au sprijinit de-a lungul vremii istorica episcopie a Caransebeşului, şi, prin cărţile şi publicaţiile editate, a oferit o perspectivă întregitoare asupra trecutului Episcopiei noastre. Aşadar, Domnule Liviu Groza, Vă rugăm să ne permiteţi a vă considera nu doar un ajutor Episcopiei Caransebeşului ci şi un istoric al Bisericii Bănăţene. Cu alte cuvinte, Vă mulţumim că aţi desfăşurat în oraşul de reşedinţă al Episcopiei Caransebeşului, o misiune culturală preţioasă cu numeroase beneficii pentru Biserica lui Hristos. De aceea, credem că Domnul v-a adus la această frumoasă vârstă ca să duceţi şi pe mai departe cu putere şi sănătate actele culturale pe care le-aţi început. La toate acestea binefaceri se adaugă contribuţiile pe care le-aţi avut la susţinerea vieţii culturale în Episcopia Caransebeşului, la întâlnirile cu elevii teologi, la donaţiile pe care le-aţi făcut către Biblioteca sau arhiva Episcopiei şi la înfrumuseţarea expoziţiilor organizate la Centru eparhial cu exponate din colecţia proprie”.

Data: 4 martie 2012 • Vizualizări: 700