Misiune românească la Malainiţa

Misiune românească la Malainiţa
Elevi și studenți din Valea Almăjului în pelerinaj, misiune și comuniune la Malainița (Serbia)
Autor: Serviciul Prezidial
Vineri, 7 ianuarie 2011, grupul vocal al Liceului Teoretic “Eftimie Murgu” din Bozovici, condus de pr. prof. dr. Petrică Zamela, alaturi de un grup de studenti si absolventi teologi almajeni compus din: Daniel Aldescu, Marius Negoiţă şi Nicolae Mustăcilă, au participat la Biserica Ortodoxă Română din Malainiţa (Serbia), la Sfânta Liturghie, prilejuită de praznicul Naşterii Domnului (calendarul iulian). Răspunsurile liturgice au fost asigurate de catre tinerii teologi almajeni, dar si de catre un grup vocal timisoarean. La sfarsitul Sfintei Liturghii, grupul liceului din Bozovici a susţinut un recital de colinde, bucurându-i pe fraţii români de aici, participanţi la serviciul liturgic divin, carora la final, le-au fost impartite CD-uri cu colinde romanesti.

În atmosferă de bucurie, sărbătoare şi comuniune şi prin purtarea de grijă a Părintelui Protopop Boian Alexandrovici si a parintelui Ioan Liviu Munteanu, cei prezenţi au participat la o agapă creştinească, oferită în faţa bisericii, în jurul unui foc şi pe aşternut de paie de grâu, care simbolizează în tradiţia locală, lumina şi ieslea din peştera Bethleemului.

În aceeaşi atmosferă de dragoste şi sentimente profund frăţeşti şi româneşti, tinerii almăjeni s-au despărţit de fraţii români de aici, lăsând să se întrevadă o viitoare colaborare cât mai strânsă între instituţia noastră de învăţământ şi „cuibul de vulturi ” ortodox şi românesc de la Malainiţa, condus de parintele Boian.

Data: 12 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1217