Moment festiv la Seminarului Teologic din Caransebeș

Moment festiv la Seminarului Teologic din Caransebeș
Joi, 20 iunie, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a premiat elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş
Autor: Serviciul Cultural
Joi, 20 iunie, la Reşedinţa episcopală din Caransebeş, în prezenţa Preasfinţitului Lucian, a avut loc şedinţa Consiliului profesoral al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, la care au participat dascălii titulari, profesorii asociaţi, precum şi părinţii pedagogi care deservesc instituţia de învăţământ teologic din localitate.

La finalul anului şcolar a fost evaluată, de către cei prezenţi, situaţia la învăţătură, cea duhovnicească, precum şi cea disciplinară a elevilor seminarişti. Ţinând seama de anumite exigenţe din punct de vedere educativ şi duhovnicesc s-au luat în discuţie mai multe teme de către dascălii prezenţi.

În continuare, în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, în prezenţa Preasfințitului Lucian, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş. În cadrul manifestării au fost premiaţi elevii seminarişti care de-a lungul anului şcolar au obţinut rezultate bune şi foarte bune la învăţătură în formarea lor de viitori slujitori ai altarelor. Cinstire şi premii s-au acordat şi elevilor care au participat la activităţile misionare, pastorale şi caritative ale episcopiei.

Premiile oferite elevilor au constat în cărţi şi bani şi au fost acordate din partea Centrului eparhial, ca mulţumire pentru dragostea şi interesul arătat de aceştia pentru studiul teologiei, dar şi pentru încurajarea pe mai departe spre un progres şcolar şi duhovnicesc. Au primit diplome de vrednicie, cărţi şi premii în bani şi elevii seminarişti care în cursul anului şcolar 2012-2013 s-au remarcat prin ţinuta lor duhovnicească şi dragostea pentru Biserica lui Hristos.

Seminarul Teologic din Caransebeş, instituţie de învăţământ reprezentativă pentru Banatul montan, îşi are începuturile în anul 1865, când, prin hotărârea Consistoriului din 23 septembrie 1865, se transferă aici secţia românească a Şcolii Clericale din Vârşeţ. În decursul timpului, şcoala teologică din Caransebeş a oferit Bisericii noastre strămoşeşti, precum şi ţării absolvenţi care au devenit preoţi, dascăli, ierarhi, oameni care au făcut cinste ortodoxiei româneşti. Între anii 2006-2008, la iniţiativa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, Seminarul Teologic din Caransebeş şi-a primit o nouă locaţie, pe strada Ardealului nr. 29, unde s-a amenajat complexul instituției de învățământ teologic. Acesta cuprinde săli de clasă noi, dotate cu toate accesoriile necesare desfăşurării procesului educaţional, internat modern, sală de lectură, sală de meditaţie, sală de sport, laborator de informatică amenajat corespunzător.




Data: 20 iunie 2013 • Vizualizări: 1248