Nașterea lui Hristos în sufletele copiilor

Nașterea lui Hristos în sufletele copiilor

Album foto
În Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul reșițean Govândari, la invitația părintelui paroh Emil Crăciun, un grup de copii de la Școala Gen. Nr. 8 din Reșița, a călcat pragul bisericii parohiale
Autor: Serviciul Prezidial
În Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul reșițean Govândari la invitația părintelui paroh Emil Crăciun, un grup de copii de la Școala Gen. Nr. 8 din Reșița din clasa 0, a călcat pragul bisericii parohiale însoțiți de-un cadru didactic și de părinți, participând la rugăciunea în comun – Sfânta Liturghie. În cadrul acesteia toți copiii au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

După sfânta slujbă vocile lor suave au adus mireasma sfintei sărbători a Nașterii Domnului prin interpretarea câtorva colinde tradiționale. După ce Praznicul Nașterii lui Hristos a fost vestit de acești adevărați mesageri ai Cântului Celui de Sus, preotul paroh Emil Crăciun le-a vorbit copiilor despre acest eveniment unic în istoria umanității - nașterea Fiului lui Dumnezeu în peștera ce servea drept staul pentru vite în Betleemul Iudeii, despre venirea magilor, despre steaua care i-a călăuzit pe magi, despre cel dintâi colind cântat și vestit de îngeri păstorilor,etc.

„Prezența copiilor în biserica noastră este un eveniment firesc, la fel și împărtășirea copiilor la fiecare Sfântă Liturghie duminicală sau în sărbători căci de fiecare dată avem 20 – 30 de copii, de la prunci până la copii de 7 ani care vin împreună cu părinții și care se împărtășesc regulat cu Sfintele Taine. Ne bucurăm că suntem o parohie tânără, cu o biserică tânără și cercetată de atâția tineri. Potrivit îndemnului dat de Mântuitorul Iisus Hristos: „Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia”(Luca 18, 16), noi căutăm să atragem și să creștem duhovnicește cât mai mulți tineri în tinda bisericii căci știm că o biserică și o societate sănătoasă nu se poate forma decât având un fundament autentic creștin”, a consemnat părintele Emil Crăciun.

Nu au fost date uitării nici venirea în lume a „Moșului” Celui Vechi de zile, care ne-aduce diverse daruri și cel mai mare dar adus oamenilor este mântuirea întregului neam omenesc. De asemenea semnificația bradului împodobit, căci așa cum fiecare dintre noi avem acasă un brad pe care căutăm să-l împodobim cât mai frumos, tot așa „bradul” sufletesc al fiecăruia trebuie împodobit cu virtuți încă de când suntem mici deoarece cultivarea virtuților este înnobilarea sufletului omenesc.

Data: 16 decembrie 2013 • Vizualizări: 1005