Noi acțiuni ale Centrului de voluntariat din Eparhia Caransebeșului

Noi acțiuni ale Centrului de voluntariat din Eparhia Caransebeșului
Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului a desfășurat zilele trecute o amplă campanie de colectare de rechizite școlare pentru 50 de copii defavorizați din Protopopiatul Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Rada Petrișor, coordonatorul Centrului de voluntariat, a mărturisit: „Cu ajutorul binevoitorilor voluntari din Trupa de treatu Credo, prin acțiunea de colectare de rechizite școlare, am reușit să facem ghiozdanele pentru mai mulți copii defavorizați din Protopopiatul Caransebeș. Preoții protopopiatului au distribuit copiilor aceste mici dar importante ajutoare acum la început de an școlar. De asemenea, prin legatura directă cu preoții am înțeles care sunt necesitățile pe care le au acești oameni și astfel s-a realizat prima bază de date cu bâtrinii și copiii de la sate care se află în lipsuri și nevoi. Aceștia vor fi ajutați în mod constant cu haine, mâncare, diferite obiecte de uz casnic, mobilier obținut și tot ce este necesar, toate aceste lucruri se vor realiza prin donații și cu ajutorul voluntarilor”.

Începând cu luni, 23 septembrie, Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului va începe o nouă campanie intitulată „Avem nevoie de tine ca să facem împreună o bucurie!”. Prin intermediul acesteia, 234 de bătrâni și 322 de copii din Protopopiatul Caransebeș vor fi primi ajutoare. Toți cei care doresc să contribuie la campania umanitară pot suna la numărul de telefon 0737 860 052.

Data: 17 septembrie 2013 • Vizualizări: 1071