O nouă monahie la Așezământul monahal medical-creștin „Izvorul Tămăduirii” Marga

O nouă monahie la Așezământul monahal medical-creștin „Izvorul Tămăduirii” Marga

Album foto
La Așezământul monahal medical-creștin „Izvorul Tămăduirii” Marga, duminică, 17 iulie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a oficiat Slujba Vecerniei în cadrul căreia rasofora Arsenia a depus cele trei jurăminte pentru intrarea în monahism
Autor: Serviciul Prezidial
Slujba tunderii în monahism presupune depunerea celor trei voturi monahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea. Aceste trei voturi le-a depus și monahia Arsenia, care o vreme a fost rasoforă, iar duminică, 17 iulie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit slujba tunderii ei în monahism. La Așezământul monahal medical-creștin „Izvorul Tămăduirii” Marga, Preasfinția Sa înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a oficiat Slujba Vecerniei în cadrul căreia rasofora Arsenia a depus cele trei jurăminte pentru intrarea în monahism, devenind monahia Arsenia, viețuitoare pentru acest așezământ. Candidata a fost adusă în faţa sfântului altar, fiind aşezată în semnul crucii, la pământ şi îmbrăcată doar cu o haină albă, astfel ea lepădându-se de lume și de voia proprie.

„Nu este puțin lucru în ziua de astăzi să te hotărăști ca să intri în viața monahală, să vi în fața sfântului altar și să te răstignești pe tine însuți, să-ți răstignești poftele și patimile trupului pentru că Îl iubești cu toată ființa ta pe Mântuitorul Iisus Hristos. Voturile monahale au fost asumate de sora noastră monahia Arsenia care de bunăvoie a venit și a căzut în fața sfântului altar, cerând să intre în rândul monahilor și monahiilor. Este un lucru foarte important atunci când ne asumăm o cale, un jug, să mergem până la capăt și să înțelegem de cine ne-am lepădat și cu Cine ne-am unit. Monahul trebuie să fie în stare de priveghere și de rugăciune neîncetată ca să poată duce o viață în Hristos, dar nu doar călugării, ci toți cei care ne-am botezat și ne-am îmbrăcat în Hristos trebuie să ne asumăm această viață duhovnicească până la sfârșit, să ne lepădăm de omul cel vechi și să ne unim cu Hristos, Adam cel nou, care ne-a răscumpărat pe toți din robia păcatului și a morții”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian în cuvântul de învățătură rostit la final.

Ctitorie a preotului medic Cornel Jupâneanţ, Aşezământul monahal medical-creştin „Izvorul Tămăduirii” de la Marga a luat fiinţă în anul 2003. Atunci când va fi finalizat, aşezământul din Marga va cuprinde, pe lângă biserică, o clinică şi o policlinică unde pacienţii vor beneficia de tratamente şi terapii naturiste, precum şi de asistenţă religioasă. Biserica aşezământului a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în data de 31 august 2008, în prezenţa unui sobor de preoţi şi a unui număr impresionant de credincioşi. În momentul de față se lucrează la realizarea picturii din sfântul locaș.

Data: 18 iulie 2016 • Vizualizări: 631