O nouă tabără de creație în Episcopia Caransebeșului

O nouă tabără de creație în Episcopia Caransebeșului
În perioada, 3-7 februarie, Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează cea de-a IV-a ediție a taberei de creație „Credință și artă pentru toți”
Autor: Serviciul Social-Misionar
În perioada, 3 februarie, până vineri, 7 februarie, Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează cea de-a IV-a ediție a taberei de creație „Credință și artă pentru toți”, care se desfășoară la Sarmisegetuza. La această tabără participă copii cu vărste cuprinse între unsprezece și cincisprezece ani, din cinci orașe ale Eparhiei Caransebeșului: Reșița, Bocșa, Anina, Moldova Nouă și Oravița. Acești tineri au fost selectați în urma concursului „Să ne cunoaștem credința”, din cadrul proiectului „Tineri în biserică”, care s-a desfășurat în perioada decembrie 2013-ianuarie 2014.

Coordonatorul taberei este părintele Mihai Ciucur, inspector al sectorului social și de activități cu tineretul, al Episcopiei Caransebeșului împreună cu maestrul sculptor George Molin, care coordonează atelierul de sculptură, fiind însoțiți și de cadre didactice și reprezentanți ai centrelor de tineret din eparhie și care, împreună coordonează un grup de douăzeci de copii.

În cadrul programului se va îmbina partea creativă cu cea instructiv-educativă și cea de relaxare cu cea de formare duhovnicească. Copiii vor participa la rugăciunile rostite în comun și la slujbele religioase care vor fi oficiate după un program stabilit de către organizatori. Pe tot parcursul săptămânii se vor desfășura o serie de activități culturale, ateliere de sculptură în lemn, ateliere de confecționare icoane, prin diferite tehnici și nu vor lipsi nici activitățile specifice taberei, activități creative, de divertisment și activități instructiv-educative nonformale. Tabăra este oferită gratuit de către Episcopia Caransebeșului, iar copiii, la sfârșitul acestei tabere, se vor bucura și de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Părintele inspector Mihai Ciucur își dorește ca la sfârșitul acestei experiențe toți cei care au fost prezenți în tabăra de creație să aibă un câștig atât din punct de vedere spiritual cât și din punct de vedere educațional. „Ne dorim ca la sfârșitul acestei tabere să putem spune că această experiență a fost un real câștig duhovnicesc și copiii să plece în primul rând îmbogățiți sufletește și desigur în al doilea rând să plece și cu un bagaj de cunoștințe artistice. Finalitatea tuturor demersurilor pe care le întreprindem în această perioadă este apropierea acestor copii și tineri de valorile bisericii și ale credinței noastre ortodoxe”, a subliniat părintele inspector.

Data: 3 februarie 2014 • Vizualizări: 1023