O nouă tabără pentru tineri în Episcopia Caransebeșului

O nouă tabără pentru tineri în Episcopia Caransebeșului
În perioada 20-22 septembrie, Sectorul Social-Filantropic, Misionar şi Activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului organizează tabăra „Credinţă şi istorie pentru toţi”, ediția a III-a
Autor: Serviciul Prezidial
În perioada 20-22 septembrie, 20 de tineri şi copii cu vârste între 9-15 ani au participat la o excursie tematică de trei zile în Ţara Haţegului oferită gratuit de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului. Este vorba de cea de-a treia ediție a proiectului „Credinţă şi Istorie pentru toţi care a reunit copii şi tineri din grupul catehetic al parohiei „Sf. Treime” Steier – Anina, coordonaţi de pr. Gheorghe Şuveţi, precum şi cei mai noi membri ai Centrului de Tineret Reşiţa Montană.

Acţiunea se înscrie în demersurile tot mai susțţinute pe care Biserica le întreprinde pentru promovarea valorilor spirituale ale neamului românesc în rândul tinerilor. Astfel, pe parcursul celor trei zile, copiii au avut posibilitatea să fie excursionişti şi pelerini deopotrivă, vizitând obiective de interes religios, dar şi istoric din zona Sarmisegetuza – Prislop, din judeţul Hunedoara.

Excursia a debutat la Catedrala Episcopala din Caransebeş unde tinerii, alături de coordonatorii lor, au primit binecuvântarea Prasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, care le-a oferit pungi cu daruri şi i-a încurajat să crească şi să se formeze ca oameni însuşindu-şi valorile spirituale promovate de Biserica neamului românesc.

„Mă bucur pentru că și de data aceasta Dumnezeu a rânduit să fim împreună în catedrala noastră episcopală din Caransebeș și împreună să înălțăm o rugăciune înaintea Tronului Preasfintei Treimi, ca Dumnezeu cel Atotputernic să binecuvinteze lucrarea dumneavoastră, tabăra pe care o aveți în desfășurare, precum și celelalte activități ale sectorului dedicat tinerilor din eparhia noastră”, a arătat Preasfințitul Lucian.

În zilele următoare copiii au vizitat Cetatea Colţ – vestitul Castel din Carpaţi al lui Jules Verne şi situl arheologic de la Ulpia Traiana Sarmiesegetuza – capitala Daciei Romane, unde au beneficiat de lecţii interactive de istorie sub coordonarea prof. Gheorghe Szeneszy. De asemenea, au avut posibilitatea de a se închina la mormântul Părintelui Arsenie Boca de la mănăstirea Prislop, devenit un important loc de pelerinaj, precum şi în peştera Sf. Ioan de la Prislop. Nu în ultimul rând, copiii au vizitat şi s-au rugat la mănăstirea Colţ şi la biserica – monument de la Densuş.

Din program nu au lipsit jocurile educative, drumeţiile în aer liber şi discuţiile cu caracter duhovnicesc, coordonate de pr. Mihai Ciucur – inspectorul pentu activităţile cu tinerii din cadrul Episcopiei Caransebeşului. Rugăciunile în comun, rostite la începutul şi la sfârşitul fiecărei zile, au constituit tot atâtea prilejuri de discuţii de catehizare şi de îndrumare a celor tineri pe drumul credinţei şi al spiritualităţii ortodoxe.

„Copiii şi tinerii participanţi la această a treia ediţie a proiectului «Credinţă şi istorie pentru toţi» au beneficiat de această excursie ca o recompensă pentru statornicia și seriozitatea de care dau dovadă în activitățile derulate în cadrul Bisericii. Totodată îi felicităm pe preoții și coordonatorii centrelor catehetice și de tineret de la Steier – Anina și Reșița pentru lucrarea deosebită cu acești copii, pe care, programul bogat și deosebit de atractiv de care au avut parte pe parcursul acestor zile, sperăm să îi motiveze să rămână și pe mai departe atașați de adevăratele valori ale credinței și neamului promovate în Biserica Ortodoxă”, a concluzionat reprezentantul episcopiei, pr. Mihai Ciucur.


Data: 22 septembrie 2013 • Vizualizări: 1097