O săptămână de „Credință și artă pentru toți”

O săptămână de „Credință și artă pentru toți”

Album foto
În după-amiaza duminicii a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a premiat copiii aflați în tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” din stațiunea Mărghitaș
Autor: Serviciul Prezidial
În după-amiaza duminicii a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit în mijlocul copiilor aflați în tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” din stațiunea Mărghitaș, situată lângă orașul Anina. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit o slujbă de mulțumire, după care a premiat pe toți copiii participanți la această tabără, oferindu-le diplome de participare, iar celor mai activi în activitățile desfășurate pe parcursul taberei, le-a oferit medalii. La final, a fost vernisată expoziția de icoane și sculpturi realizate de către copii. La acest eveniment au fost prezente autorități locale și părinții copiilor.

Această tabără oferită gratuit, a fost organizată de către Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului, în parteneriat cu Primăria orașului Anina, în perioada 30 iunie - 6 iulie și au participat 25 de copii, cu vârste între 11 și 15 ani.

Activitățile desfășurate pe parcursul celor 7 zile de credință și artă au vizat formarea copiilor și tinerilor în spiritul valorilor Bisericii. La această a V-a ediție a taberei de creație formatorii au pus un accent deosebit pe învățarea și practicarea lucrului în echipă, precum și pe comunicare.

Data: 8 iulie 2014 • Vizualizări: 855