Oameni și locuri priviți prin „Lumina Tradiției” în fotografie

Oameni și locuri priviți prin „Lumina Tradiției” în fotografie
Miercuri, 19 aprilie, începând cu ora 16, în demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, va avea loc vernisajul de fotografie intitulat „Lumina Tradiției
Autor: Roxana Novacovici
Fotografia este asemenea unei oglinzi care nu surprinde doar forme, culori, spații, ci sentimente, emoții, amintiri, captând o parte din sufletul fotografului și, deci, o mică parte din Univers. Se spune că nu fotograful își alege fotografiile, ci fotografiile îl aleg pe el – acesta trebuie doar să le vadă!

Despre fotografie vorbește și evenimentul ce va avea loc în ziua de miercuri a Săptămânii Luminate, începând cu ora 16, în demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”, eveniment organizat de Centrul de voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeșului, Centrul de tineret „Acoperământul Maicii Domnului” și Colegiul Național „C.D.Loga” prin Cercul de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai”.

Intitulată „Lumina Tradiției”, expoziția fotografică va prezenta o serie de fotografii aparținând lui Bogdan Comănescu, care a reușit să îmbine frumusețea omului cu frumusețea naturii, dând astfel viață unei teme cu totul aparte – tema tradiționalului, a specificului românesc. Folclorul, cu portul popular și cu activitățile specifice omului de la țară „pictate” în cadre naturale deosebite, dă viață unor fotografii ce parcă poartă privitorul dincolo de hârtie, pe meleaguri de poveste.

Așadar, iubitorii de frumos sunt invitați să privească oameni și locuri surprinse prin „Lumina Tradiției” într-o încântătoare expoziție fotografică, deloc întâmplător organizată în Săptămâna Luminată – perioadă în care sufletele noastre înfloresc în Lumină și în frumusețe!

Data: 12 aprilie 2017 • Vizualizări: 1026