„Paștile Tinerilor” la Moniom

„Paștile Tinerilor”  la Moniom

Album foto
„Paștile Tinerilor” este o tradiție care a luat naștere în familia Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte din dorința de a-și reuni tinerii în cea de-a treia zi a celor mai mari praznice din an
Autor: Anita Radics
Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le” au fost cuvintele pline de lumină ce au răsunat neîntrerupt din glasurile copiilor și tinerilor, membrii ai Centrelor de Tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina” și „Adormirea Maicii Domnului” din Oravița care, în ce-a de-a treia zi a Praznicului Bucuriei, s-au reunit la Moniom, alături de tinerele gazde ale Centrului de Tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Sărbătoarea tinerilor a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în biserica enoriei care a găzduit evenimentul, de către părintele inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, Mihai Ciucur, alături de părintele Gelu Moldovan, de la Parohia „Sf. Pr. Ilie Tesviteanul” din Oravița și de părintele Marinel Bobescu, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din același oraș al Banatului Montan. Pe parcursul întregii Liturghii, tinerii, îmbrăcați în porturi populare, au dat răspunsurile la strană, urmând ca, la momentul cuvenit, marea majoritate a celor prezenți să se apropie de Sfântul Potir, împărtășindu-se cu Sfintele Taine. La finalul săvârșirii slujbei celei de-a treia zi a Învierii, tinerii au gustat dintr-un cuvânt de învățătură roditor, transmis de către părintele Gelu Moldovan, întăritor, mărturisit de către domnul Ovidiu Gligu – poet orginar din Banatul de Munte și, actualmente, profesor de religie la Bruxelles, în Belgia - dar și un cuvânt mișcător, împărtășit de către doamna Liubița Raichici, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu din Caraș-Severin, poet și mărturisitor al Dreptei Credințe.

În cele ce a urmat, corurile celor trei centre de tineret prezente au susținut câte un moment artistic, compus din cântece închinate Învierii Mântuitorului și venirii primăverii, nuanțând strânsa legătură între Învierea Domnului Hristos și învierea naturii.

În cea de-a doua parte a sărbătorii, după agapa frățească servită la sediul Centrului de tineret Moniom, tinerii prezenți, alături de preoții și profesorii coordonatori, s-au deplasat împreună în Parcul Tricolorului din Municipiul Reșița. Acolo au vizitat Căsuța de Sticlă amplasată în cadrul proiectului umanitar „Muzică pentru Viață” derulat de Radio Reșița, în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, din această primăvară, unde tinerii au donat bani, iar apoi au intonat câteva pricesne ale Învierii, dar și cântece specifice tinereții.

În acest mod, bucuria Învierii a fost dublată de bucuria sărbătoririi acestui praznic împreună, dar și de bucuria de a sprijini un proiect nobil, desfășurat în Banatul de Munte, propovăduind, totodată, Lumina sărbătorii și a tinereții pe care membrii ATOR o trăiesc, prin cântec, port tradițional și zâmbet.

„Paștile Tinerilor” este o tradiție care a luat naștere în familia Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, din dorința de a-și reuni tinerii în cea de-a treia zi a celor mai mari praznice din an. Astfel, cea de-a treia zi a Învierii, precum și cea de-a treia zi a Nașterii Mântuitorului Hristos poartă numele de „Paștile Tinerilor”, respectiv „Crăciunul Tinerilor” – în Banatul de Munte – pentru a sublinia ideea de a fi împreună la trăirea acestor mari bucurii – tineri alături de tineri, pentru tinerețea lor.

Data: 12 aprilie 2018 • Vizualizări: 265