Părintele Teofan Munteanu a conferențiat la Bozovici

Părintele Teofan Munteanu a conferențiat la Bozovici

Album foto
Biserica „Înălțarea Domnului” din Bozovici a găzduit, vineri, 22 octombrie, conferința duhovnicească cu tema „Despre tinerețe” susținută de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul mănăstirii Nera
Autor: Serviciul Prezidial
Biserica „Înălțarea Domnului” din Bozovici a găzduit, vineri, 22 octombrie, conferința duhovnicească cu tema „Despre tinerețe” susținută de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul mănăstirii Nera. În debutul întâlnirii a fost prezentat un material multimedia despre activitățile desfășurate în cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

„Credem că întâlnirea de astăzi, de la Bozovici, a fost o întâlnire foarte utilă pentru copiii și tinerii din zona aceasta din două motive: în primul rând, trebuie să subliniem faptul că tipul acesta de abordare a misiunii cu tinerii, conferința propriu-zisă, susținută de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul mănăstirii Nera, este prima conferință care se organizează în Valea Almăjului, conferință pentru tineri. Este o premieră din acest punct de vedere și sigur că părintele a reușit să încurajeze și partea aceasta de dialog, cu care tinerii nu sunt foarte familiarizați, mai ales în zona aceasta puțin mai izolată a județului nostru. În al doilea rând, important este că Asociația reprezentativă a tinerilor ortodocși din Banatul de Munte a reușit să ajungă și în această frumoasă zonă a Văii Almăjului și să își continue povestea, așa cum le place lor să spună, să adune noi membri și împreună să încerce să construiască o poveste frumoasă, să construiască o Biserică vie, tânără, la nivelul județului Caraș-Severin. Cu siguranță vom repeta genul acesta de întâlniri în valea Almăjului, pentru că întâlnirea în sine, fiind prezenți și preoții de pe parohii, și profesorii de religie, a constituit un nou început pentru lucrarea misionară cu tinerii în toată Valea Almăjului, în toate parohiile din această zonă a județului nostru, Caraș-Severin” a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial – Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

La întâlnire au participat un număr mare de copii și tineri din toată Valea Almăjului însoțiți de preoții parohi și profesorii de religie. La final părintele conferențiar a răspuns tuturor întrebărilor venite din partea auditoriului.


Data: 23 octombrie 2016 • Vizualizări: 755