Parohia Domașnea și-a cinstit ocrotitorul

Parohia Domașnea și-a cinstit ocrotitorul

Album foto
Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane, singura biserică din Eparhia Caransebeșului cu hramul „Sf. Atanasie al Athonului”, și-a sărbătorit hramul
Autor: Serviiciul Prezidial
Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, cunoscut ca un slujitor și tămăduitor al bolnavilor, a fost cinstit și în Episcopia Caransebeșului, în Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane, fiind singurul lăcaș de cult din eparhie ocrotit de Sfântul Atanasie.

Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

„Cu mare bucurie am acceptat invitația părintelui protopop și paroh, Iosif Frenț, ca astăzi, de ziua Sfântului Atanasie al Athonului, să poposim duhovnicește și să slujim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie aici, la Domașnea, cu ocazia hramului bisericii parohiale. Este îmbucurător faptul că avem în Episcopia Banatului de Munte o biserică de mir, o biserică parohială, cu hramul acestui Cuvios, Atanasie al Athonului, cel care a întemeiat frumoasa Mănăstire Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. De asemenea, ne bucurăm că acești credincioși din parohia Domașnea au păstrat rânduiala statornicită din vechime de episcopul Vârșețului și Caransebeșului, Maxim Manuilovici, de a cinsti în data de 5 iulie pe Sfântul Atanasie al Athonului, Ocrotitorul acestei biserici. Îi felicităm cu ocazia hramului bisericii din Domașnea pe părintele protopop și paroh Iosif Frenț și pe ctitorii și binefăcătorii acestei frumoase biserici de la Poarta Orientală a Banatului. Le mulțumim tuturor credincioșilor care astăzi au ales să fie mai întâi la rugăciune, la Sfânta Liturghie, și apoi la manifestările cultural-artistice pregătite de Primăria comunei Domașnea, împreună cu parohia, și îi rugăm pe toți fiii și fiicele satului să fie aproape de această biserică în care s-au botezat, s-au cununat și în care au petrecut cele mai frumoase și importante momente din viața lor. Îi binecuvântăm pe toți locuitorii comunei Domașnea și îl rugăm pe Sfântul Atanasie al Athonului să ocrotească Marea Lavră din Sfântul Munte Athos, dar și Parohia Domașnea din istorica Episcopie a Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop i-a conferit părintelui paroh, care este și protopopul Protopopiatului Băile Herculane, Crucea „Episcop Elie Miron Cristea”. La bucuria duhovnicească a parohiei au luat parte autorități locale și un număr însemnat de credincioși, dintre care mulți copii și tineri îmbrăcați în costume populare.

Biserica din Parohia Domașnea s-a zidit între anii 1807-1817. O clădire foarte solidă, la zidirea căreia comandamentul militar grăniceresc a dat concurs nelimitat, a adus chiar un arhitect de la Viena. Nu mai puțin însă au contribuit credincioșii, dintre care unii și-au vândut pământurile, numai ca Biserica să poată fi terminată. Biserica a fost zugrăvită în anul 1823 de Dimitrie Popovici iar pictura a fost făcută de pictorul Dimitrie Turcu din Oravița în anul 1834. Biserica a fost sfințită de către Episcopul Vârșețului Maxim Minulovici la 5 iulie 1833 stabilindu-se cu această ocazie și hramul bisericii, Sfântul Atanasie al Atonului. În anul 1932, profesorul Nicolae Iorga a declarat biserica monument istoric național.

În anul 2010, în urma efectuării unor lucrări de înfrumusețare la exterior, biserica a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Lucian, alături de un sobor de șapte preoți.

Data: 6 iulie 2018 • Vizualizări: 659