Parteneriat viabil între Biserică și Școală la Oțelu Roșu

Parteneriat viabil între Biserică și Școală la Oțelu Roșu

Album foto
Toți preoții și profesorii de religie de pe Valea Bistrei s-au adunat marți, 24 mai, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu
Autor: Serviciul Prezidial
Toți preoții și profesorii de religie de pe Valea Bistrei s-au adunat marți, 24 mai, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu. În mijlocul lor a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a participat în prima parte a zilei la Acatistul „Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”, slujbă oficiată de un sobor de preoți din cadrul Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei. La finalul sfintei slujbe părintele Petru Trainoschi de la Parohia Var a susținut o predică la Duminica a cincea după Paști, a Samarinencei, iar părintele Ioan Tuștean de la Parohia Vama Marga a prezentat o cateheză pentru tineri cu tema „Iosif-model al tinereții”.

În cea de-a doua parte trei dintre profesorii de religie au susținut referate cu tema „Hristos și Sfinții, modele de educație și bună viețuire a tinerilor creștini”. Primul referat a fost expus de părintele profesor Vidu Vasiloni, urmat fiind de prof. Adrian Marcel Șimon și de prof. Ana Olariu. Au mai fost deopotrivă luări de cuvânt din partea celor prezenți pe marginea temei conferinței, dezbătându-se totodată și probleme concrete ale preoților și profesorilor de religie cu privire la activitățile pe care le desfășoară în parteneriat, pentru o educație autentică creștin-ortodoxă a copiilor și tinerilor.

De asemenea, cu prilejul venirii la Oțelu Roșu, Preasfințitul Părinte Lucian, a vizitat și Cantina socială din incinta Liceului „Bănățean” din localitate, administrată fiind de către conducerea școlii în colaborare cu Episcopia Caransebeșului și parohiile din Oțelu Roșu. „Iată cum Biserica și Școala se ocupă practic de creșterea, dar și de educarea copiilor și sigur că este foarte important să avem și grijă de copiii și de tinerii noștri. Așadar, împletim educația religioasă cu tot ceea ce înseamnă filantropie, mai ales pentru copiii ce provin din familii defavorizate. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că aici funcționează parteneriatul dintre Biserică și Școală, dintre preoții parohi și profesorii de religie și avem o deschidere foarte mare din partea conducerii Liceului Bănățean, unde învață majoritatea copiilor de pe Valea Bistrei”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

Copii beneficiari ai Cantinei sociale, care serveau în acel moment masa de prânz, au avut bucuria să interacționeze și să primească binecuvântare, iconițe, pliante și alte daruri din partea ierarhului. Preasfințitul Lucian a rostit cu această ocazie și o rugăciune în Capela școlară cu hramul „Sfânta Treime”, unde elevii se roagă și desfășoară diferite activități cu caracter religios, de foarte multe ori ținându-se aici Ora de religie.


Data: 25 mai 2016 • Vizualizări: 545