Pastorala Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian la praznicul Naşterii Domnului

Pastorala Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian la praznicul Naşterii Domnului
Pastorala Preasfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului la praznicul Naşterii Domnului din anul 2012
Autor: Serviciul Prezidial

† LUCIAN,
DIN MILA LUI DUMNEZEU EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI


Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.” (Condacul Naşterii Domnului)


Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,


Naşterea Domnului este praznicul bucuriei depline şi sărbătoarea care a încredinţat întreg neamul omenesc despre întruparea Mântuitorului cea vestită de proorocii Vechiului Testament ca izbăvitoare pentru lumea căzută în păcat şi moarte.

Textele liturgice ce alcătuiesc slujba acestei sărbători sunt creaţii ale Bisericii din primele veacuri şi constituie adevărate sinteze dogmatice ce caracterizează duhul Crăciunului. Ele devin astfel relevante nu doar pentru devenirea cultului creştin ci şi pentru viaţa Bisericii şi trăirea credincioşilor în duhul tradiţiei. „Densitatea lor doctrinară era de aşteptat pentru că ele evocă întruparea, centrul învăţăturii creştine, întemeiată pe realităţi şi evenimente care depăşesc înţelegerea, sunt extraordinare, miraculoase.”

Dreptmăritori creştini şi creştine,


Condacul Naşterii Domnului, pomenit la începutul acestui cuvânt pastoral, este una din minunatele creaţii ale Bisericii. Acesta s-a conturat în timp ca o „predică poetică“sau ca o poezie în care s-a transpus dogma. În această formă poetică, învăţătura de credinţă este mai uşor asimilată, pentru că nu rămâne doar la nivelul raţiunii, ci se împlineşte şi statorniceşte prin credinţă. Raţiunea singură, cu tot apanajul unei exegeze autorizate, nu poate pătrunde în înţelesul dogmei, care este expresie a misterului dumnezeiesc, descoperit prin revelaţie. De aceea e nevoie de suflet şi de formele lui sensibile întâlnite în imnografia creştină. Condacul Naşterii Domnului încearcă să lămurească mai ales problemele hristologice în legătură cu Întruparea Domnului, arătând de la început că Cel mai presus de fiinţă se naşte pe pământ, apoi consemnează elementele participante la evenimentul Naşterii, fără a omite învăţături despre Maica Domnului. Observăm că un simplu text liturgic, prin adâncimea înţelesurilor sale, poartă întreaga încărcătură simbolică a sărbătorii într-un mod inspirat.

Istoria alcătuirii acestui condac vine în sprijinul afirmaţiei de mai sus. Sfântul Marcu din Efes istoriseşte că Sfântul Roman Melodul, cel care a compus textul condacului, mergea la priveghere în biserica din Vlaherne. În noaptea dinspre sărbătoarea Naşterii Domnului, într-unul din anii de la mijlocul secolului al VI-lea, Cuviosul Roman a avut un vis în care i-a apărut Sfânta Fecioară. Maica Domnului i-a înmânat un sul de hârtie, i-a poruncit să-l înghită, iar el s-a supus. Îndată după acest vis s-a trezit din somn şi, simţindu-se insuflat, s-a urcat pe amvon, intonând frumosul condac al Crăciunului. În cărţile noastre de ritual, poemul pe care Sfântul Roman Melodul l-a compus pentru sărbătoarea Crăciu¬nului se gă¬seşte redus la numai două strofe. Acestă alcătuire, pentru modul special de compunere şi pentru adâncimea expresiilor teologice, a fost admisă în slujba Bisericii, iar întreg poemul era cântat la masa împăratului, la sărbătoarea Crăciu¬nului din fiecare an.


Iubiţi credincioşi şi credincioase


Conţinutul condacului din ziua Naşterii Domnului este, după cum am văzut, un text inspirat de Dumnezeu şi de folos pentru credinţa şi viaţa noastră. El vorbeşte despre Pruncul Iisus, Fecioara Maria, păstorii, îngerii şi magii de la Răsărit, iar cadrul natural în care se desfăşoară acţiunea este peştera Betleemului.

Fiecare cuvânt al condacului are o semnificaţie aparte. Astfel, cuvântul «astăzi» sugerează că Praznicul se repetă în fiecare an, când, la vremea potrivită, retrăim minunea şi taina întrupării Domnului nostru Iisus Hristos. Fecioara Maria naşte pe «cel mai presus de fiinţă», iar pămîntul îi aduce în dar ca locuinţă, o peşteră. Dintr-o dată evenimentul capătă proporţii cosmice, căci apar cele cereşti care se veselesc împreună cu cele pământeşti: «îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călăto¬resc», iar Dumnezeu cel născut este un prunc tînăr, un copil nou care există din veşnicie.

Despre aceste lucruri ne tâlcuieşte Sfântul Ioan Damaschin, care zice: „Iată tăria şi puterea Pruncului cel de curând născut, a Domnului nostru Iisus Hristos, căci încă din pruncie Se arată cu adeverire că este Stăpân tare, Dumnezeu tare, Stăpânitor. Cu adevărat, puterea lui Dumnezeu întru neputinţă se săvârşeşte, pentru că întru mădularele prunceşti cele mici şi neputincioase vedem puterea cea mare a lui Iisus Hristos.” Acelaşi Sfânt Părinte adaugă: „Şi aşa – cu sărutarea Sa, adică cu întruparea – Mântuitorul nostru ne-a născut spre viaţa darului şi printr-aceasta, întru a Sa pruncie, S-a arătat că ne este Părinte prea-înţelept, şi doctor iscusit şi prieten prea-iubit. Iată, vezi pruncia lui Hristos, cum Se naşte cu putere ne¬biruită şi cu înţelepciune neajunsă de minte. Şi bine vesteşte îngerul păstorilor semnul venirii Mântuitorului în lume: „prunc“, şi prunc nu după obicei şi nu cu naşterea de obşte a altor prunci, ci prunc tare şi cu pricepere, prunc puternic şi înţelept.”

În planul uman, Fecioara Maică este întâia făptură ce a prilejuit arătarea lui Dumnezeu. Pruncul-Dumnezeu este născut de Fecioară, iar dacă o fecioară naşte, paradoxul devine evident. Rezultă că însăşi zămislirea Pruncului a fost un act minunat, la fel şi naşterea care a păstrat fecioria Maicii. Cuvintele Condacului devin astfel nu doar relatarea unui eveniment, ci şi vestirea unei minuni şi a unei mărturisiri de credinţă formulată în corpusul doctrinar al Bisericii.

În plan dumnezeiesc, după expresia Sfântului Grigorie Teologul, Fecioara naşte pe „Însuşi Cuvîntul lui Dumnezeu, mai înainte de veci, Cel nevăzut, Cel necuprins cu mintea, Cel fără de trup, începutul cel fără de început, lumina cea din lumină, izvorul vieţii şi al nemuririi, însemnarea cea întocmai a frumuseţii celei dintîi (adică a Tatălui), pecetea cea nemişcată (adică neprefă¬cută), Chipul cel neschimbat, Cuvântul şi hotărârea Tatălui. El vine la chipul Său şi Se îmbracă cu trup pentru trup şi Se împreună cu suflet înţelegător pentru suflet.”

Iubiţi închinători ai Pruncului-Mesia


Condacul Naşterii Domnului are pentru noi, creştinii de astăzi, un sens spiritual, ritual şi atemporal. Cu toţii trebuie să mărturisim în permanenţă întruparea Domnului, iar Cuviosul Roman Melodul ne îndeamnă acum să re¬trăim ziua binecuvântată a Naşterii şi să o prăznuim în fiecare an, ca «în vremea aceea». Aşa cum la fiecare Sfântă Liturghie retrăim Răscumpărarea lui Hristos (Luca 22, 19), prin evocarea unui moment din iconomia întrupării, acum, la Naşterea Domnului, retrăim acele vremuri. Astăzi, condacul Cuviosului Ro-man ne face martori şi contemporani ai evenimentului naşterii, părtaşi la misterul lui şi ne sugerează condiţiile de care trebuie să ne învrednicim pentru a fi închinători ai Întrupării Domnului. Îndemul cel mai potrivit la înţelesurile condacului praznicului de astăzi, prin care putem intra şi rămâne în duhul Crăciunului, poate fi sintetizat în cuvintele colindului: „Veniţi creştini la Vifleem!”... „Acolo s-a născut Hristos.”

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să Vă dăruiască belşug de har, Sărbători binecuvântate şi un An Nou înmulţit de pliniri duhovniceşti.

Al vostru al tuturor de tot binele doritor,
† LUCIAN,
Episcopul Caransebeşului




Data: 20 decembrie 2012 • Vizualizări: 1247