Pastorala Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian la Praznicul Naşterii Domnului - 2014

Pastorala Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian la Praznicul Naşterii Domnului - 2014
JERTFĂ ŞI MARTIRIU LA NAŞTEREA DOMNULUI. Pastorala Preasfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului la praznicul Naşterii Domnului din anul 2014
Autor: Serviciul Prezidial

† LUCIAN,
PRIN VOIA LUI DUMNEZEU
EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI



Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini,
binecuvântare, bucurie şi pace de la Hristos Dumnezeul nostru
Cel născut în peștera Betleemului



Născându-Te Tu, Doamne, Cel mai înainte de veci, din Fecioară, şi din bunătate făcându-Te Prunc, Ţi s-a adus Ţie, prin sânge, ceata de prunci mucenici, fiindu-le sufletul luminat şi netulburat; pe care după dreptate i-ai sălăşluit în locaşurile celor pururea vii, înfierând răutatea lui Irod şi cruda lui nebunie.[1] (Stihiră de la Vecernia zilei de 29 decembrie, pomenirea Sfinţilor 14.000 de prunci ucişi de Irod în Betleem)



Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,


Naşterea Domnului în Betleemul Iudeii este praznicul ce cuprinde în desfăşurarea lui întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Cerul s-a împreunat cu pământul prin cântarea îngerilor, iar întruparea lui Hristos a făcut ca veşnicia să îmbrăţişeze istoria. Evenimentele ce s-au derulat în lume odată cu venirea Pruncului Mântuitor au fost semn al împlinirii făgăduinţei, dar şi semn profetic al jertfei Sale pentru restaurarea creaţiei. Pentru smerenia jertfitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a ales să se nască în trup omenesc pentru mântuirea lumii, toate cele cereşti şi pământeşti au fost chemate să-şi împlinească ofranda. Participarea neamului omenesc la jertfa Naşterii Domnului este lămurit arătată în Scripturi şi în tradiţia liturgică a Bisericii creştine. Fecioara Maria şi Dreptul Iosif au fost rânduiţi ca protectori ai Naşterii Domnului, magii de la Răsărit au depus odată cu darurile lor şi osteneala drumului făcut până la întâlnirea cu Hristos, iar păstorii au jertfit la picioarele Domnului sufletele lor curate.

Dreptmăritori creştini şi creştine,


În cel mai concret mod, jertfa omenirii la Naşterea Domnului a fost dată de pruncii Betleemului, ucişi din porunca împăratului Irod. Acesta, cuprins de patima puterii lumești şi a slavei deşarte, i-a chemat în ascuns pe magi ca să afle când s-a arătat pe cer steaua care i-a călăuzit, convins fiind că Pruncul Dumnezeiesc îi va uzurpa domnia cea pământească. La această judecată greşită, s-a alăturat interpretarea arhiereilor şi cărturarilor care au desluşit profețiile legate de nașterea lui Mesia şi au arătat că, în conformitate cu profeţia lui Miheia, Izbăvitorul poporului se va naşte în Betleem: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).

Deşi au fost îndemnaţi de Irod să se întoarcă prin Ierusalim pentru a-i da de ştire despre Prunc, magii au primit veste în vis de a nu se mai înapoia şi au ocolit Ierusalimul, mergând pe altă cale în ţara lor. În același timp, un înger i-a vestit lui Iosif să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să plece în Egipt, pentru a-L feri de uciderea pe care avea să o aducă porunca lui Irod (cf. Matei 2, 11-15).

Aceste întâmplări l-au determinat pe crudul împărat Irod să poruncească uciderea tuturor pruncilor mai mici de doi ani din Betleem şi din jurul acestui oraș. Jertfa de prunci a omenirii adusă la Naşterea Domnului a fost descoperită de prorocul Ieremia prin cuvintele: „Glas în Rama s-a auzit, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie pentru că nu mai sunt” (Ieremia 31, 15).

Evanghelia după Matei consemnează evenimentul astfel: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2, 16). Această jertfă de sânge nevinovat ne arată că lumea în care a venit Hristos Domnul era o lume robită de păcat, o lume în care crima se răsfrânge şi asupra vieții celor nevinovați. Pe de altă parte, chiar Mântuitorul ne spune despre Sine că nu a venit să aducă pace, ci sabie (Matei 10, 34), arătând prin aceste cuvinte că întruparea Sa va inaugura o vreme în care credinţa trebuie demonstrată prin voinţă liberă chiar cu preţul vieţii.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,


Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre jertfa omenirii la Naşterea Domnului şi ne spune că: „Hristos a venit pentru mântuirea poporului Israel, dar, mai bine spus, pentru mântuirea lumii şi chiar de la naşterea Sa lucrurile s-au petrecut cu totul împotriva celor făgăduite”.[2] Încă din zilele de început ale întrupării Domnului pământul a început să rodească martiri, dovadă că Mântuitorul Se îndreaptă spre jertfă de la începutul vieții Sale pământești. Cu alte cuvinte, Nașterea Domnului poartă în ea paradigma Crucii şi a Învierii. Textele liturgice din 29 decembrie, ziua de prăznuire a celor 14.000 de prunci, păstrează frumuseţea acestei teologii. Hristos a avut împotrivitori puternici, dar misiunea lui dumnezeiască nu a putut fi înlăturată, împotrivitorii acesteia fiind ruşinaţi: „Irod, luptând împotriva lui Dumnezeu, a trimis, ticălosul, să secere holda cea verde şi necoaptă a pruncilor; dar pe Domnul, Care S-a născut, neputând să-L prindă, s-a umplut de toată ruşinea”.[3]

Martiriul pruncilor este frumos pomenit şi în sedealna sărbătorii: „Celui ce S-a născut astăzi din Fecioara, ca unui Făcător şi Împărat, se aduc junghieri bineprimite, oastea pruncilor cea mai înainte jertfită lui Hristos prin credinţă”.[4] Vedem, prin acest act de jertfă, că smereniei arătată de Fiul lui Dumnezeu prin întrupare i s-a oferit smerenia pruncilor care au fost ucişi pentru ca lucrarea Domnului să se împlinească în lume. În acelaşi timp, sângele pruncilor martirizaţi se arată nouă ca o înainte pomenire a jertfei lui Hristos.

Acelaşi Părinte al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, plasează jertfa pruncilor în duhul Proniei lui Dumnezeu: „pentru că v-aţi cutremurat când evanghelistul a povestit uciderea silnică, nedreaptă, crudă şi nelegiuită a pruncilor, vrea acum să vă mângâie iarăşi… Nu te tulbura, deci, nici nu-ţi pierde curajul, când e vorba de tainica purtare de grijă a lui Dumnezeu, pe care o poţi vedea mai ales şi în cele ce le lucrează şi în cele ce le îngăduie. Asta a lăsat-o să se înţeleagă şi altădată, pe când vorbea cu ucenicii Săi. Le-a spus mai dinainte că au să fie duşi înaintea judecăţii, că au să fie târâţi la moarte, că au să se războiască şi să ducă luptă neîmpăcată cu toată lumea; dar, pentru a le întări sufletul şi a-i mângâia… A spus acestea ca să arate că nimic nu se întâmplă fără ştirea Lui, ci le ştie pe toate, dar nu le lucrează pe toate. Cu alte cuvinte a spus aşa: «Nu vă temeţi, nici nu vă tulburaţi! De vreme ce Tatăl vostru ştie ce suferiţi şi poate să şi oprească suferinţa voastră, atunci este lămurit că nu pune capăt suferinţei voastre pentru că vă poartă de grijă şi pentru că se îngrijeşte de voi!». La fel trebuie să gândim şi noi despre încercările noastre; şi îndestulătoare mângâiere vom primi”.[5] Prin aceste cuvinte se arată că moartea pruncilor a fost o uneltire venită de la vrăjmaşul omenirii, dar ea a fost transformată de Dumnezeu în folosul aceleiaşi omeniri, devenind jertfă pentru Naşterea Domnului.

Iubiţi închinători ai Pruncului Mesia,


Evenimentele mântuirii noastre trebuie să le privim în acest duh al jertfei, pentru că toate se concretizează în Cruce şi Înviere. De aceea, în ziua de 26 decembrie o preacinstim pe Fecioara Maria, fiind sărbătoarea Soborului Maicii Domnului care şi-a asumat, de la Naşterea lui Hristos şi până la moartea Mântuitorului pe Crucea Golgotei, un martiriu tainic, o jertfă asumată în tăcere şi o suferinţă interioară pentru mărturisirea Adevărului Revelat şi a Cuvântului Întrupat. Fecioara Curată „a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7). Vedem cu ochii minţii că Maica Domnului avea o suferinţă la Naşterea Fiului ei, deoarece nu i-a putut oferi un loc potrivit când s-a născut, ci Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei a venit în lume în chip smerit, omenirea având atunci, ca şi astăzi, alte priorităţi.

Maica Domnului, în vremea aceea şi în vremea aceasta, plânge şi se tânguieşte în tăcere şi în taină ca să se împlinească profeţia dreptului Simeon rostită la 40 de zile după Nașterea Domnului şi actuală până la Parusie: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35). Aşadar, Fecioara Maria este cea dintâi mărturisitoare a Cuvântului şi cea care se jertfeşte pentru Fiul ei şi alături de El, fiind străpunsă de multe ori, dar mai ales pe Golgota, de „sabia durerii”, suferind în tăcere martiriul sufletului de mamă zdrobit de gânduri ucigaşe din multe inimi pătimaşe.

După Soborul Maicii Domnului facem în mod deosebit pomeniea martirilor şi mucenicilor. În ziua de 27 decembrie îl cinstim pe Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, în 28 decembrie îi pomenim pe cei 20.000 de mucenici arși în Nicomidia şi, mai apoi, pe cei 14.000 de prunci din Betleem uciși de Irod. Naşterea lui Hristos este începutul unei noi lumi, cea în care jertfa pentru Dumnezeu devine mântuitoare. Martiriul este naştere în Hristos, este intrarea în Împărăţia cerurilor după cum naşterea lui Hristos este intrarea lui Dumnezeu în trup. Astăzi Dumnezeu, cel care din iubire s-a întrupat pentru noi, în aceeaşi iubire aşteaptă şi-şi primeşte mucenicii. De aceea, în apropierea Naşterii Domnului, se pomenesc martirii, cei ce prin jertfa vieţii lor s-au născut în Hristos.

Cinstea pe care Iisus Mântuitorul o arată martirilor are o imagine cu totul deosebită în Sfânta Scriptură. La martiriul Sfântului Ştefan se vorbeşte de tronul ceresc şi de Fiul Omului care stă de-a dreapta lui Dumnezeu. Ştefan exclamă înaintea morţii: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56). Scriptura spune, de obicei, că Fiul Omului şade de-a dreapta Tatălui! În acest caz se spune însă că Fiul Omului stătea de-a dreapta lui Dumnezeu. Acest stătea de-a dreapta ne face să credem că la moartea primului martir Hristos s-a ridicat pentru a-l primi pe Ştefan. Iată câtă cinste dă Hristos martirilor! În acelaşi sens, cartea Apocalipsei ne încredinţează că martirii sunt aproape de Tronul Preasfintei Treimi, mai ales „sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 20, 4) şi sunt „fericiţi toţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii” (Apocalipsa 22, 14).

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 ca an comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în cinstea celor 300 de ani trecuţi de la suferinţa lor martirică. În acest context oferit de Naşterea Domnului trebuie să ne amintim şi de Sfântul Voievod Constantin, de fii săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, apoi de sfetnicul şi ginerele său, Ianache. Măritul Voievod, într-o scrisoare de la începutul domniei sale, din 31 decembrie 1688, afirma profetic: „slujba mea este să îndur nevoile şi să rabd năpăştile şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu, pentru credinţă, pentru Una, Sfântă, Ortodoxă şi Apostolească Biserică, singura adevărată, şi deopotrivă pentru ţara noastră”.[6] Ajuns în închisoare alături de fiii săi, Sfântul Voievod Constantin i-a întărit prin cuvintele: „Fiii mei... să nu ne pierdem sufletele! staţi tari, bărbăteşte şi nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos. Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă clintiţi din credinţa pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta! Acuma, dară, o, dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre”.[7]

Sfinţii Martiri Brâncoveni au dovedit, prin credinţa lor nestrămutată, că Hristos Domnul s-a născut în viaţa lor, la rândul lor, ei născându-se în Hristos prin actul martirajului.
Canonul din Slujba Sfinţilor Brâncoveni subliniază acestea: „Ştiind că Dumnezeu Tatăl a dat spre jertfă, pentru noi, pe Fiul Său Cel Unul-Născut, asemănându-te Lui, spre mucenicie i-ai îndemnat pe fiii tăi, înţeleptule, iar ei au ascultat de tine, precum Hristos de Tatăl ceresc”[8] şi „Naşterea dând după legea trupului pruncilor tăi, iubitorule de Hristos, Voievodule, jertfă i-ai adus lui Dumnezeu ca Avraam, înţeleptule Constantine, iarăşi născându-i pe ei întru viaţa de veci”.[9]

Aşadar praznicul Naşterii Domnului este şi o sărbătoare a jertfei pentru Dumnezeu, pentru credinţă şi pentru neam. Este o chemare la martiriu şi de aceea credem că nu întâmplător glasul colindelor şi apropierea Crăciunului i-a îndemnat la luptă pe tinerii care în urmă cu 25 de ani, la Revoluţia din decembrie 1989, au ales să moară pentru a fi liberi. Şi de ei trebuie să ne aducem aminte ca de nişte martiri ai credinţei şi ai libertăţii.

Să petrecem Naşterea Domnului în bucuria mesajului ei mântuitor şi în rugăciune alături de cei care s-au jertfit ca să ne arate că întruparea Domnului şi-a împlinit rostul. Să ne aducem aminte de pruncii Betleemului, de pruncii Brâncoveni, de martirii Bisericii şi de martirii neamului. Să primim credinţa lor şi dragostea lor pentru Pruncul Dumnezeiesc şi să cerem Părintelui Ceresc ca în Duhul Sfânt să ne dăruiască nouă inimă curată şi jertfitoare pentru a contempla chipul frumuseţii Celui născut la Betleem.

Cu binecuvântare arhierească, Vă adresez cele mai alese urări de bine, Sărbători Fericite şi la mulţi ani!


Al vostru al tuturor, de tot binele doritor,

† LUCIAN,

Episcopul Caransebeşului




NOTE:
[1] Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 526.
[2]Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a IX-a (la Matei, 2,16 – Împotriva bogaţilor şi a iubitorilor de arginţi), în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 113.
[3]Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 536.
[4]Ibidem, p.530.
[5]Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a IX-a (la Matei, 2,16 – Împotriva bogaţilor şi a iubitorilor de arginţi), în PSB 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 112-113..
[6]Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, Viaţa Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu Dânsul, Editura Episcopiei Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, 2001, p. 172.
[7]Ibidem, p. 195-196.
[8]Slujba Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2014, p. 20.
[9]Ibidem, p. 21.



Data: 23 decembrie 2014 • Vizualizări: 655