Pe urmele episcopului Elie Miron Cristea

Pe urmele episcopului Elie Miron Cristea
Peste o sută de tineri și copii au animat străzile Caransebeșului, încă de la orele dimineții de Ziua Națională a României
Autor: Departamentul de tineret
Peste o sută de tineri și copii au animat străzile Caransebeșului, încă de la orele dimineții de ziua Națională a României. Adolescenții, membrii ai centrelor de tineret ale Episcopiei Caransebeșului, au fost îmbrăcați în portul popular românesc specific Banatului Montan, pregătiți a se deplasa la Alba Iulia pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul zilei de 1 decembrie.

Membrii ATOR-iști au început ziua cu rostirea unei rugăciuni de mulțumire și binecuvântare în Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului și Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Sfânta slujbă a fost săvârșită de părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului. După momentul de rugăciune, tinerii au intonat un buchet de colinde și cântece patriotice.

Ca să-și arate dragostea de țară, patriotismul, dar și să-și mărturisească credința dreptmăritoare, tinerii au purtat în mâini steaguri cu Tricolorul României, cu stema Episcopiei Caransebeșului și pancarde cu Episcopul Elie Miron Cristea, al Caransebeșului.

La sfârșitul primului război mondial, Elie Miron Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, delegat oficial al eparhiei, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Discursul ierarhului din Caransebeş a fost primit cu ovaţii călduroase din partea celor prezenţi. Cu iscusinţa-i caracteristică, adresându-se „măritei naţii româneşti”, Elie Miron Cristea reiterează, într-o sinteză minuţios alcătuită, întreaga istorie de frământări, lupte şi aspiraţii ale poporului român. În finalul discursului, se exprimă: „Am ferma nădejde că glasul vostru unanim şi prin voi glasul întregii naţiuni se va concentra asupra singurei dorinţe, pe care o pot exprima în trei cuvinte: Până la Tisa! Amin!”.


Data: 2 decembrie 2016 • Vizualizări: 336