Pelerinaj pentru tinerii așezământului filantropic din Bocșa

Pelerinaj pentru tinerii așezământului filantropic din Bocșa
Tinerii de la Așezământul filantropic ,,Sfântul Nectarie Taumaturgul" din Bocșa s-au aflat week-end-ul trecut într-un pelerinaj la mânăstirile din zona de nord a Eparhiei Caransebeșului
Autor: Pr. Caius Negrea
Tinerii de la Așezământul filantropic ,,Sfântul Nectarie Taumaturgul" din Bocșa s-au aflat week-end-ul trecut într-un pelerinaj la mânăstirile din zona de nord a Eparhiei Caransebeșului. Cei 8 tineri au pornit dis de dimineață, însoțiți de preotul coordonator al așezământului, părintele Caius Negrea. Primul popas duhovnicesc s-a făcut la Mănăstirea „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Brebu, unde tinerii au admirat frumusețea locului și s-au închinat în biserica mănăstirii, apoi au purces spre cetatea Caransebeșului, unde au avut parte de o aleasă bucurie duhovnicească, închinându-se la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”, dar și la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Teiuș.

Următoarea mânăstire a fost cea a Sfântului Înaintemergător și Botezător Ioan. Au vizitat de asemenea și Mănăstirea Poiana Mărului, unde tinerii au fost întâmpinați de părintele Casian Ruseți, duhovnicul mănăstirii, care le-a împărtășit un cuvânt duhovnicesc și le-a oferit o gustare.

La întoarcere tinerii au participat la Vecernia Mare săvârșită la biserica așezământului din Bocșa, unii dintre ei dând răspunsurile la strană. Întreaga zi a fost plină de satisfacții și bucurii duhovnicești pentru tinerii implicați în lucrarea așezământului din Bocșa, fie ca voluntari sau fie ca asistați.

Data: 2 martie 2016 • Vizualizări: 544