Pelerinajul bucuriei la Poiana Mărului

Pelerinajul bucuriei la Poiana Mărului
În 23 și 24 iunie, credincioșii sunt invitați să ia parte la bucuria praznicului Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, aducându-și sufletele în închinare la Mănăstirea Poiana Mărului
Autor: Serviuciul Prezidial
Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” de la Poiana Mărului va îmbrăca veșminte de sărbătoare în 23 și 24 iunie, când se va organiza un pelerinaj de rugăciune și închinare, cu prilejul cinstirii ocrotitorului sfântului locaș.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 23 iunie, începând cu ora 17, va avea loc procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru spre mănăstire. La ora 18, Icoana va fi întâmpinată la intrarea în Poiana Mărului, de unde procesiunea va continua până la aşezământul monahal, unde, începând cu ora 19, se va oficia Slujba Vecerniei şi a Litiei, iar, în continuarea serii, vor fi oficiate atât Utrenia şi Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, cât şi rugăciuni de dezlegare.

Pelerinajul duhovnicesc continuă duminică, 24 iunie, în ziua praznicului Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. În dimineaţa zilei, începând cu ora 7, se va sfinţi apa, după care se va oficia Taina Sfântului Maslu. La ora 9, va fi întâmpinat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, începând cu ora 9,30. La sfârşitul Sfintei Liturghii, toţi pelerinii sunt invitaţi la agapa frăţească.

Obștea monahală invită toţi credincioşii doritori să îl întâmpine pe Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, fiind astfel vestitori ai bucuriei şi ai luminii, la un pelerinaj menit să poarte paşii inimilor pelerine în procesiune, închinare, rugăciune şi sfinţire într-un cadru deosebit, în care frumuseţea lui Dumnezeu se reflectă la orice pas, vestind parcă „nașterea cea minunată a Sfantului Ioan, înaintemergătoare Nașterii lui Hristos cea minunată”.

Data: 18 iunie 2018 • Vizualizări: 2371