Piesa de teatru „Viflaimul” jucată la Reșița

Piesa de teatru „Viflaimul” jucată la Reșița

Album foto
La Palatul Cultural din Reșița a fost pusă în scenă sâmbătă, 16 decembrie, Piesa de teatru închinată Nașterii Domnului, intitulată „Viflaimul”
Autor: Serviciul Cultural
La Palatul Cultural din Reșița a fost pusă în scenă sâmbătă, 16 decembrie, Piesa de teatru închinată Nașterii Domnului, intitulată „Viflaimul”. Actorii ce au urcat pe scenă au fost elevi ai Seminarului „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, coordonați de părintele profesor Pătruț Bănăduc. La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, precum și un public numeros, primind în suflet vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Piesa de teatru a fost o dramaturgie în 9 acte, scrisă în perioada interbelică de Victor Ioan Popa. Înainte ca tinerii seminariști să prezinte dramaturgia ce ilustrează evenimentele de acum 2000 de ani, cei prezenți la spectacol au ținut un moment de reculegere pentru Regele Mihai I al României.

„Deși această piesă are același mesaj și se joacă în fiecare an, de fiecare dată simțim că mesajul piesei se altoiește pe realitatea zilelor pe care le trăim. Dacă astăzi a fost zi de doliu național pentru țara noastră, piesa pe care elevii seminariști au prezentat-o nu a făcut altceva decât să ne recheme pe toți la o convertire și revigorare morală, în așa fel încât lumea de astăzi, dar mai ales lumea de mâine, să aibă o altă perspectivă, să aibă alte nădejdi și să se îndrepte cât mai mult către Hristos care s-a născut în ieslea Betleemului odată ce se naște și în sufletele noastre”, a arătat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Și la acest eveniment al Episcopiei Caransebeșului s-a lansat apelul pentru Campania de strângere de fonduri ce îi privește pe tinerii din toată ţara, care îşi găsesc alinare la Centrul Medical Cristian Şerban din Buziaş, o instituţie unică în România, destinată copiilor care suferă de diabet şi hemofilie. Această campanie este organizată de Crucea Roșie din Caraș-Severin și Radio România Reșița, în perioada 17 – 23 decembrie, sumele strânse vor fi depuse la Căsuța de Sticlă din Parcul Tricolorului al municipiului Reșița.


Data: 17 decembrie 2017 • Vizualizări: 619