Praznicul Floriilor la Catedrala istorică din Caransebeș

Praznicul Floriilor la Catedrala istorică din Caransebeș

Album foto
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala istorică „Sf. M. Mc Gheorghe” din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala istorică „Sf. M. Mc Gheorghe” din Caransebeş. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Gheorghe Dobreanu”, al catedralei istorice. La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi la momentul potrivit s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. Toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie au primit iconiţe cu Praznicul Floriilor şi pliante cu tema omagială „150 de ani de la întemeierea Episcopiei ortodoxe române a Caransebeşului”.

„Cu toții L-am întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos având stâlpări în mâini, dar mai ales o inimă curată, împodobită cu sfintele virtuți ale desăvârșirii, pe care am încercat să le cultivăm în cele 40 de zile de post și rugăciune. Așadar ne pregătim ca după acest praznic să urcăm cu Mântuitorul pe Dealul Golgotei, să ne răstignim și noi patimile, păcatele și poftele, ca să putem învia la o nouă viață cu Hristos și în Hristos. De asemenea ne-am rugat lui Dumnezeu să ne de-a putere și să ne ajute ca Săptămâna Patimilor să fie și să devină pentru fiecare, un autentic urcuș spre Înviere”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Catedrala istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeş are o istorie bogată, cu realizări şi evenimente importante pentru Caransebeş şi pentru trecutul întregului Banat. În această catedrală au fost instalaţi toţi episcopii Caransebeşului, iar până la reînfiinţarea Eparhiei a fost singura biserică ortodoxă pentru credincioşii din Caransebeş.

Ridicată pe locul unei mănăstiri din lemn, datată din 1444, biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” a avut în apropiere prima școală de diaconi din zona Banatului Montan, tot aici închegându-se și prima bibliotecă a orașului de pe Timiș și Sebeș.


Data: 6 aprilie 2015 • Vizualizări: 720