Praznicul Învierii Domnului sărbătorit la Domașnea

Praznicul Învierii Domnului sărbătorit la Domașnea
Numeroși credincioși au participat la Slujba Învierii Domnului în noaptea Sfintelor Paști la Biserica cu hramul „Sfântul Atanasie al Athonului” din Domașnea
Autor: Claudiu Românu
Numeroși credincioși au participat la slujba Învierii Domnului în noaptea Sfintelor Paști la Biserica cu hramul „Sfântul Atanasie al Athonului” din Domașnea. Slujba Învierii a fost oficiată de către părintele protopop Iosif Frenț, paroh al Parohiei Domașnea și protopop de Băile Herculane.

Prima parte a Utreniei Învierii a fost oficiată în „avlia” bisericii, după ce sutele de credincioși, împreună cu slujitorii bisericii au pornit într-o procesiune pe străzile localității vestind Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A doua parte s-a desfășurat în interiorul bisericii, părintele paroh sfințind „Paștile”, pâinea și vinul, din care fiecare credincios gustă pe toată perioada Săptămânii Luminate.

Și anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, în parohia noastră a fost adusă Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim. Astfel, această Lumină a fost răspândită în mai multe parohii din Eparhia Caransebeșului. La finalul Utreniei Învierii, părintele protopop Iosif Frenț a rostit un bogat cuvânt de învățătură.

Sărbătoarea a continuat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Praznicului Învierii Domnului, duminică, în prima zi de Paște, la Biserica „Sfântul Atanasie al Athonului” din comuna Domașnea, în prezența a numeroși credincioși. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La final, părintele paroh a dat citire Pastoralei la măritul Praznic al Învierii Domnului, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Spre orele serii s-a săvârșit Vecernia sau „A Doua Înviere”.

A doua zi de Paște s-a desfășurat cu oficierea Utreniei și a Sfintei Liturghii, de către părintele protopop Iosif Frenț, împreună cu părintele Marius Dănănău și părintele Petru Vasilescu. Și în cadrul acestei Sfinte Liturghii, numeroși credincioși au gustat din Sfântul Potir, împărtășindu-se cu Sfânta Euharistie. La final, preoții slujitori, împreună cu credincioșii au pornit, ca în fiecare an, într-o procesiune spre cimitirul localității. Acolo s-a săvârșit o slujbă de pomenire spre odihna sufletelor trecute la Domnul.

Credincioșii din comuna Domașnea au sărbătorit Învierea Domnului și în a treia zi, participând la slujba Utreniei și la Dumnezeiasca Liturghie, zicând cu gândul smerit: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.”

Data: 11 aprilie 2018 • Vizualizări: 249