Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala din Caransebeș

Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala din Caransebeș

Album foto
La praznicul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial, la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș.

La Sfânta Liturghie a participat un număr impresionant de credincioși precum și oficialități locale. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au date corul catedralei „Învierea Domnului”.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a subliniat: „Se cuvine întâi de toate să-i mulţumim Preabunului Dumnezeu pentru că ne-a rânduit să ajungem împreună şi cu sănătate măritul praznic al Naşterii Fiului lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. După 40 de zile de pregătire, de post. Rugăciune, milostenie şi urcuş duhovnicesc, ne bucurăm în primul rând duhovniceşte, participând activ, cler şi popor la Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie săvârşită astăzi în toate bisericile şi mănăstirile din întreaga Ortodoxie şi la noi în Caransebeş, Dumnezeieasca Liturghie săvârşită aici, în noua catedrală a istoricei Eparhii a Caransebeşului”.


Data: 27 decembrie 2012 • Vizualizări: 1287